Reduceri de nerefuzat în magazinele din Deva
Deşi oficial, sezonul reducerilor de vară începe abia în luna august, magazinele din marile centre comerciale din municipiul Deva au început deja să topească preţurile.
Citește mai multDeşi oficial, sezonul reducerilor de vară începe abia în luna august, magazinele din marile centre comerciale din municipiul Deva au început deja să topească preţurile.
Citește mai multAflate cu bugetul la fundul sacului, unele administraţii publice locale din Valea Jiului au cheltuit sume considerabile pe proiecte de anvelopare în baza programului naţional de reabilitare termică a locuinţelor, însă, nu au primit finanţarea promisă de guvernanţi.
Citește mai multFructele, legumele, precum şi tot ceea ce înseamnă zootehnie şi ramură agricolă sunt prea puţin valorificate, comparativ cu potenţialul ce-l oferă. Edilii din Lăpugiu de Jos ar demara investiţii în acest sens, însă, deşi nu duc lipsă de idei, nu au banii necesari pentru abordarea unor măsuri concrete.
Citește mai multÎncepând cu 1 iulie, în cadrul Centrului de Diagnostic Imagistic Euromedic Petroşani, pacienţii au acces la serviciul de spitalizare de zi, în regim de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Pentru spitalizarea de zi, centrul are o capacitate de nouă paturi.
Citește mai multCompania Judeţeană de Turism vrea să promoveze turismul hunedorean cu virşli şi afine. Dacă virşlii sunt înregistraţi chiar şi la OSIM de către o societate hunedoreană, dulceaţa de afine nu este încă marcă înregistrată, aşa că poate fi produsă de oricine.
Citește mai multDoi cetăţeni austrieci au primit titlul de Cetăţeni de Onoare ai municipiului Lupeni, după ce au realizat un masterplan pentru staţiunea Straja, pentru care – de altfel, au primit şi bani.
Citește mai multCornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni
Citește mai multSebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu” din Deva
Citește mai mult