Actualitate

Reduceri de nerefuzat în magazinele din Deva

Cristina Ghenea

Deşi oficial, sezonul reducerilor de vară începe abia în luna august, magazinele din marile centre comerciale din municipiul Deva au început deja să topească preţurile.

Între 30 şi  70 la sută mai ieftin     
În această perioadă, vitrinele magazinelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte sunt pline de promoţii greu de refuzat – preţurile sunt reduse începând de la 30 la sută, iar ofertele diferă în funcţie de  marca articolelor. Astfel, devenii au ocazia să îşi reînnoiască garderoba, scoţând din buzunare chiar şi cu până la 70 la sută mai puţini bani. Brand-uri cunoscute oferă articole vestimentare la preţ redus chiar şi din noile colecţii. Cei interesaţi au de unde alege, iar preţurile pornesc chiar şi de la 10 lei. De altfel, unele magazine care încă mai au pe stoc articole destinate sezonului rece, oferă promoţii mai mult decât rezonabile. 

Economii de vacanţă
Şi pentru că acesta este sezonul concediilor, binevenite sunt şi ofertele promoţionale cu reduceri de până la 70 la sută la articole de voiaj. Iar dacă în mod normal, programul încărcat nu le permite suficient timp pentru a pune mâna pe o carte bună, devenii nu ezită ca înainte să plece în vacanţă să treacă prin librăriile din centrele comerciale ale Devei. Şi acestea vin cu oferte de nerefuzat, şi astfel, din trei cărţi cumpărate, clientul trebuie să plătească doar două.
În majoritatea dintre magazine, ofertele sunt valabile până la jumătatea lunii august. Astfel, în ciuda crizei financiare care încă afectează bugetele hunedorenilor, comercianţii aşteaptă o creştere semnificativă a încasărilor în această perioadă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura