Mocăniţa Hunedoara sau cum repară unii ce au stricat alţii
Ştirea referitoare la asocierea dintre Consiliul local Hunedoara şi cel al comunei Ghelari, în vederea refacerii traseului mocăniţei care mergea
Citește mai multŞtirea referitoare la asocierea dintre Consiliul local Hunedoara şi cel al comunei Ghelari, în vederea refacerii traseului mocăniţei care mergea
Citește mai multUn bărbat de 34 de ani, băut bine, a furat cheile de la o maşină cu care a plecat la drum, deşi nu avea permis de conducere. S-a oprit direct într-o remorcă staţionată pe marginea drumului, iar acum, este cercetat de poliţişti, pentru un cumul de infracţiuni.
Citește mai multUn tânăr de 24 de ani, care locuieşte fără forme legale în Călan, a lăsat un localnic fără vinul din
Citește mai multŞi în comuna Ilia, copiii au fost răsfăţaţi, ieri, de ziua lor. Prima zi calendaristică de vară a adus cu ea nu numai căldură, dar şi multe bucurii pentru micii năzdrăvani.
Citește mai multLa Deva, distracţia celor mici a fost pregătită pe platoul din faţa Casei de Cultură, de către Primăria municipiului. Mihai
Citește mai multCu un primar tânăr, parcă şi investiţiile nu se mişcă greu. Călin Dud (foto), edilul şef din Luncoiu de Jos, impune ritmul alert, ca o regulă nescrisă în activitatea sa, iar proiectele câştigate şi demersurile conturate din bugetul local încep să-şi pună amprenta pe primul său mandat de primar.
Citește mai multZiua de astăzi este una deosebită pentru colega noastră Bianca C. Dan. Astăzi, ea intră, oficial, în rândul oamenilor de litere, mai precis al poeţilor, ea lansându-şi primul ei volum de poezie.
Citește mai multUn bărbat din Alba Iulia, dat în urmărire naţională, a fost prins de poliţiştii Formaţiunii Investigaţii Criminale Haţeg. Octavian M.,
Citește mai multFormaţiile FC Hunedoara, Viitorul Brad şi RealSport Deva sunt lidere, la egalitate de puncte, după ce s-au impus la scoruri
Citește mai multÎn municipiul Hunedoara, ziua dedicată serbării celor mici va fi marcată printr-o serie de evenimente, care vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni.
Citește mai multGrupul infracţional specializat în furtul de utilaje agricole din Uniunea Europeană, din care fac parte Liviu Schiau – fost subcomisar la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba-Iulia şi Ioan Tarnu – fost şef al Direcţiei Judeţene de Informaţii Alba, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara.
Citește mai multDintre numeroasele manifestări organizate de municipalitatea Petroşani de Ziua Copilului, carnavalul a fost principala atracţie a zilei.
Citește mai multUn primar din zona care se laudă şi cu nişte ouă de dinozauri face aproape săptămânal naveta la Bucureşti. Când
Citește mai multMemoriul depus de clubul Ştiinţa Petroşani pentru anularea sau reducerea suspendării şi amenzii cu care a fost penalizat jucătorul Andrei Gaiţă a fost ignorat de Federaţia Română de Rugby.
Citește mai multLa Haţeg, Ziua Internaţională a Copilului a fost marcată printr-o serie întreagă de evenimente, dedicate celor mici. Copiii au aşteptat cu nerăbdare manifestările devenite deja tradiţie în acest oraş, în special concursul de biciclete. Cu toţii au avut parte de dulciuri, cântece şi desene pe asfalt, dar şi de numeroase premii.
Citește mai multSunt binevenite serbările oraşului?
În urmă cu două zile, Consiliul Local al municipiului Hunedoara a aprobat alocarea de la buget a sumei de 100.000 lei pentru manifestările dedicate „Zilei municipiului Hunedoara” şi Festivalului „S.O.S. Castelul”. Iată ce cred hunedorenii despre aceste evenimente. Întrebările la care au răspuns cetăţenii au fost:
1. Credeţi că aceste manifestări sunt binevenite pentru municipiul Hunedoara şi pentru locuitorii săi?
2. De ce?
Procesul de clasificare a spitalelor a fost încheiat. Ministerul Sănătăţii (MS) a răspuns ieri propunerilor autoevaluative de clasificare a unităţilor sanitare din toată ţara. În judeţul nostru, din cele 11 unităţi sanitare, cele mai multe au un nivel de competenţă bazal.
Citește mai multEchipele de juniori C şi D, de la FC Hunedoara şi Club Jiul Petroşani, campioane judeţene la aceste categorii de
Citește mai multCei mai mulţi medici de familie din judeţul Hunedoara nu vor să semneze noul contract-cadru cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, chiar dacă ieri a expirat termenul până la care puteau să o facă. Reprezentanţii CJAS Hunedoara sunt de părere că se va merge pe acte adiţionale, care vor prelungi vechile contracte.
Citește mai multMuzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva a organizat, în premieră, mai multe manifestări dedicate celor mici, de Ziua Internaţională a Copilului.
Citește mai mult