Fara bascalie

„Turiştii” din Poiana Pelegii

Ca unul care merge des pe munte, şi cel mai des în Retezat, ştirea publicată ieri, referitoare la distrugerea parţială a refugiului din Poiana Pelegii, m-a întristat. Dacă ar fi să creionez rapid portretul veritabilului turist de munte, pe care l-am întâlnit adesea în peregrinările pe creste, pot să spun că este relativ uşor de recunoscut, aşa, printr-un fel, de al nu ştiu câtelea simţ. După felul cum salută, după bagaj, după modul în care-şi adună resturile, după fizionomie chiar. Îi poţi depista uşor pe cei aflaţi întâmplător acolo, faţa lor exprimă uimirea că poate exista viaţă în afara clubului de fiţe sau al terasei unde torni în tine bere în neştire.
Mă rog, aţi prins ideea. Poiana Pelegii este – din păcate – accesibilă tocmai pentru astfel de turişti, cei cărora li se pare „cool” să se îmbete în aromă de brad, să poată spune tuturor celor dispuşi să-i asculte cum au fost ei „la munte”. Ştiu că atitudinea mea poate să pară exclusivistă sau egoistă, în fond, toţi avem aceleaşi drepturi. Dar, unii le înţeleg greşit sau nu le înţeleg deloc, pentru că, aşa cum îi place să spună lui Andrei Pleşu, „nu au organ”.
Doar cel care ştie greutatea unui rucsac purtat în spate 10 ore, dificultatea ridicării cortului când eşti mort de oboseală şi bucuria aflării unui adăpost de tipul refugiu, care te scuteşte de umezeala cortului, de rafalele de vânt sau chiar de ploaie, de pietrele pe care a doua zi le simţi simbolic sub spate, după ce toată noaptea te-ai întors încercând să le eviţi, acei oameni ştiu să preţuiască muntele şi munca altora. Ei nu vor descărca tone de pet-uri din portbagaje şi nu vor face focuri supradimensionate, urlând cât îi ţine gura. Mai ales, însă, nu vor distruge uşi de refugii montane. Exista – sper să existe încă – un refugiu minuscul în Munţii Piatra Craiului, numit „Castelul Crăiţei”. Un refugiu cunoscut de un număr mic de turişti. Regula spunea ca la plecare să laşi bidoanele cu apă pline (apa era la 15 minute distanţă) şi câte ceva pentru alţii: zahăr, un plic de cafea, ceva nealterabil. Niciodată nu am găsit bidoanele fără apă şi nici nu le-am lăsat goale la plecare. Dar la ultima vizită, un pat şi uşa fuseseră puse pe foc… Am aflat că de nişte „turişti”, care îl căutaseră, pentru că auziseră ei ceva de un loc straniu, ciudat… bun de un chefuleţ…
Am toată preţuirea pentru salvamontişti, pentru Ovidiu Bodean şi echipa sa, pentru toţi cei ce înţeleg că banii daţi pentru adăposturi şi refugii sunt în sprijinul adevăraţilor iubitori de munte.

2 comentarii la „„Turiştii” din Poiana Pelegii

  • Ma gandesc ca cei care solicita serviciile asigurate de Salvamont sunt amendati drastic pentru nerespectarea regulilor montane si ar trebui ca turistii sa respecte marcajele si sa treaca pe la un punct de control unde sa plateasca ceva pentru ca se folosesc de natura in interes personal. Banii sa se foloseasca pentru reparatii si poate atunci nu vor mai fi vandalizate cabanele.

  • vorbiti sa nu taceti , jandarmii care trebuiau sa aibe grija sunt cei mai mari braconieri la pescuit si la vanatoare pe valea raului mare , si dragii de rangeri niste rapanosi , betivi ,fac pe nebunii , urca cu jeepul unde au chef iar tu daca esti prost ia-o cu ranita in spate pe poteca in sus ,scrie despre ei numai de bine ca trebuie laudati sa -si merite salariul de paraziti -papagali ….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura