„Revocarea lui Geoanã este neconstitutionalã”

Nicolle Ebner

Cererea de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, iniţiată de senatorii PDL, este neconstituţională. Declaraţia aparţine senatorului PNL de Hunedoara, Dan Radu Ruşanu, care aduce ca argument precedentul creat în anul 2005, când nu a fost posibilă înlocuirea lui Nicolae Văcăroiu cu Radu Berceanu, pe motiv de neconstituţionalitate. 

Precedentul din 2005
Cererea de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului a fost scoasă de pe ordinea de zi a Biroului Permanent de ieri, cu votul majoritar al PSD şi PNL. „Solicitarea PDL susţinută de UDMR şi senatorii independenţi nu este constituţională, iar Biroul Permanent al Senatului a stabilit că nu poate fi introdusă pe ordinea de zi. Curtea Constituţională s-a pronunţat pe acest aspect în anul 2005, atunci când PD a vrut să-l înlocuiască pe Nicolae Văcăroiu, de la PSD, din funcţia de preşedinte al Senatului, cu Radu Berceanu”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, senatorul PNL Dan Radu Ruşanu, chestor al Senatului. Ruşanu mai declară că la şedinţa Biroului Permanent al Senatului de ieri, reprezentanţii UDMR şi PDL, respectiv Attila Verestoy şi Anca Boagiu, au încercat să forţeze introducerea pe ordinea de zi a cererii de revocare din funcţie a lui Mircea Geoană. „Au declarat că, în cazul în care cererea nu este aprobată de Biroul Permanent al Senatului, vor propune plenului Senatului de mâine (astăzi: n.r.) ca senatorii să voteze introducerea pe ordinea de zi a schimbării lui Geoană din funcţie, chiar dacă acest lucru este contrar regulamentului Senatului şi contrar prevederilor din Constituţie”, afirmă Dan Radu Ruşanu.
Ieri, cu şapte voturi împotrivă (senatorii PSD şi PNL), cererea de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului a fost scoasă de pe ordinea de zi a Biroului Permanent.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Corect domnule Rusanu dar cititi editorialul lui Mircea Lepadatu care pune schimbarea lui Geoana exclusiv pe seama prostiei lui.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj de la noi nu vrea nici în ruptul capului…

7 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că bugetul municipiului pe care-l conduce se duce, în…

7 ore ago

Bulina neagră

Ilie Bolojan, fost premier al României Pentru că a fost dat jos din funcția de…

7 ore ago

România are nevoie de stabilitate și de decizii responsabile

Din păcate, încăpățânarea lui Ilie Bolojan de a impune măsuri de austeritate agre­sive, fără un…

7 ore ago

În timp ce marii evazioniști nu prea sunt găsiți, un frizer a fost considerat cel mai mare hoț

O instanță de judecată a dat drep­tate omului și a arătat că polițiștii l-au învinovățit…

7 ore ago