Politica si administratie

„Proiectul celor de la PDL: sã dea 3.000 de purcei!”

Liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor (foto), i-a acuzat, ieri, într-o conferinţă de presă, pe democrat/liberali, că au început campania electorală în zona Haţegului, mai devreme decât prevede legea.

„Să ştiţi că au şi cei din PDL multe proiecte pentru zona Haţegului. În primul rând, au proiectul cu cei 3.000 de purcei pe care vor să-i dea oamenilor, ca ei să aleagă candidatul lor pentru Parlamentul României. Contrar speculaţiilor care se tot fac, nu suntem, cei din PSD, figuranţi în această campanie. Unii fac promisiuni pe care nu şi le pot ţine niciodată. Sunt promisiuni fără acoperire. PDL a furat candidatul de la liberali, iar acum a început deja campania, deşi legea prevede ca asta să se întâmple doar cu două săptămâni înainte de data alegerilor. Ei merg deja prin teritoriu, cu maşina cu poza candidatului, însă nimeni nu le face nimic, deşi încalcă legea. Noi vom avea o campanie credibilă”, a declarat preşedintele PSD Hunedoara. (S. Popa)

4 comentarii la „„Proiectul celor de la PDL: sã dea 3.000 de purcei!”

  • Domnule deputat, presedinte mincinos al CAP PSD, frumoasa mireasa a tuturor ( numai cine nu vrea ) , a inceput campania de foarta multa vreme . In aceea vreme PDL sau PNL nu avea candidat desemnat , asa ca faceti si altceva din postura in care va aflati de deputat si presedinte de filiala in afara de a minti dezimforma , manipula populatia , lucruri pe care le-ati invatat pe vremea cand erati un securisto-comunist , scuze inca sunteti .

  • Nu purcei ci porci sunteti toti psd-istii care au vandut marile intreprinderi din tara pe nimic, sa nu uitam de marea privatizare, si acuma mintiti cu nerusinare. Dar cine se baga in laturi il mananca porcii,asa ca sa va mancati intre voi ca doar mari discutii sunt mereu cand e vorba ca Tolas sa candideze undeva, nu conteaza unde. E candidata de meserie si se da saraca, ca are salariul taiat cu 25% dar e mai important sa spuna de la ce suma i s-a taiat si la cat a ajuns. Ce va face cu bebelasul ei? Il duce la Bucuresti ca sa aiba motiv sa traga chiulul de la sedinte?

  • Nu are nevoie nici un alegator de un purcel de psd in ograda.

  • Halal proiect ! Decit 3000 de purcei mai bine ar da un vier presedinte la Camera Deputatilor.Cel putin ala maninca si…,dar nu fura.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura