Eveniment

„Bodyguardul” din Vulcan a mai prins un hoţ

Dana Istudor

Jandarmul angajat la Postul din Lupeni, care a reuşit anul trecut să prindă în flagrant o reţea de hoţi de bancomate, îşi trece în palmares încă o reuşită. Lublian Petrovschi (foto) a prins încă un hoţ, care se pregătea să jefuiască un magazin în noaptea de luni spre marţi, iar după ce s-a luptat cu el, a reuşit să-l reţină până la sosirea poliţiştilor. Jandarmul n-a scăpat nevătămat, însă nu s-a dat bătut, chiar dacă hoţul a sărit cu o armă improvizată la el şi l-a tăiat la o mână.

Au dat mai multe lovituri în Belgia

„În jurul orei 01.00, un jandarm aflat în timpul liber a observat de la fereastra locuinţei sale, un bărbat care a spart geamul unui magazin de încălţăminte de pe strada Mihai Viteazul, din municipiul Vulcan. Jandarmul a coborât în faţa magazinului şi a surprins bărbatul în timp ce sustrăgea produse. În momentul în care a fost somat, făptuitorul a încercat să fugă, fiind prins şi imobilizat de jandarm. Pe timpul în care l-a imobilizat, subofiţerul a fost tăiat de hoţ, la mâna stângă cu un ciob de sticlă”, a declarat lt. Nicolae Răducu, din cadrul Jandarmeriei Hunedoara. Hoţul, Constantin M., de 29 de ani, din Vulcan, a fost reţinut de poliţişti pentru tâlhărie. Subofiţerul Lublian Petrovschi a primit îngrijiri medicale la spitalul din municipiul Vulcan şi este în afara oricărui pericol. Jandarmul a mai reuşit tot în timpul liber să împiedice o reţea de spărgători de bancomate, care încerca să dea o lovitură în Vulcan. Incidentul a avut loc anul trecut, iar Petrovschi se întorcea de la un meci de fotbal şi a văzut doi bărbaţi care dădeau târcoale bancomatului. I-a supravegheat discret ore bune, până când au trecut la fapte şi apoi i-a reţinut. După ancheta poliţiştilor, s-a dovedit că hoţii erau specialişti în spargerea bancomatelor şi aveau mai multe lovituri în Belgia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura