Sport

„Măgura Pui” a promovat în Liga a IV-a

Ciprian Marinuţ

Echipa comunei Pui, Măgura Pui, a câştigat titlul de campioană a Ligii a V-a seria Valea Streiului, şi a promovat în premieră în Liga a IV-a Hunedoara. „Puii“ de fotbalişti au fost susţinuţi în tentativa de a deveni campioni, de Consiliul Local al comunei Pui şi, mai ales, de primarul Victor Stoica.

Aproape de perfecţiune

Măgura Pui, lidera Ligii a V-a, seria Valea Streiului, a încheiat, ieri, cu o victorie categorică, scor 3-0, în faţa celor de la Cerna Lunca Cernii, parcursul aproape perfect din sezonul 2009-2010 al campionatului judeţean de fotbal. Echipa antrenată de Ovidiu Ciolea a fost pe locul întâi încă din primele etape şi a încheiat sezonul în postura de campioană, cu un bilanţ de invidiat: 17 victorii, două remize şi o singură înfrângere. „Am dominat campionatul de la un capăt la altul, dovadă că am suferit o singură înfrângere din 20 de etape disputate, în partida cu Retezatul Râu de Mori (locul 4). Toţi componenţii lotului de jucători au pus umărul la această promovare, în premieră, în primul eşalon valoric al Campionatului Judeţean, însă, câţiva s-au remarcat în mod deosebit. Este vorba de Mădălin Crăciunesc, care este golgeterul echipei şi al campionatului, de Raul Borbei, căpitanul formaţiei şi stâlpul defensivei, de mijlocaşii Alin Turcu şi Ovidiu Albesc şi de fundaşul Cristian Ban. Trebuie să-l remarc şi pe Traian Biriş, golgeterul echipei în tur, care a absentat în retur, din cauza unei ruputuri a ligamentelor. Sper să ne acomodăm în Liga a IV-a şi să facem faţă cu succes rigorilor acestui eşalon superior valoric”, a spus antrenorul Ovidiu Ciolea.

Premiaţi de AJF şi primărie

Componenţii echipei Măgura Pui au fost premiaţi la finalul meciului de ieri cu Cerna Lunca Cernii, de oficialii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara şi de reprezentanţii Primăriei Pui. Fotbaliştii au primit diplome şi cupe, ca răsplată a performanţei lor deosebite, obţinute în premieră pentru fotbalul din comuna Pui.

3 comentarii la „„Măgura Pui” a promovat în Liga a IV-a

  • Ioi ce ma bucur. Deja au inceput sa tremure izmenele pe CFR Cluj, Poli Tm., Becali, Copos s.a.

  • EXISTA LIGA A IV ? si daca DA..Exista ceva dupa liga a IV-a ? Asa cum exista viata dupa moarte?

  • Cei mai tari..Tinet-o tot asa…Va felicit.:)Bv pt tot ce faceti baieti este multa munca si voi o faceti cat mai bine se vad rezulatatele.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura