„Avantaje”, noua campioană la fotbal amatori

8 iunie 2010 | 1 Comentariu | Publicat in: Sport

Ciprian Marinuţ

Lidera play-off-ului Campionatului Municipal de Fotbal Amatori Deva, „Avantaje”, a câştigat derby-ul cu ocupanta locului doi, Quasar Deva, scor 3-1, şi şi-a asigurat, matematic, câştigarea titlului de campioană, cu două etape înainte de finalul competiţiei.

Ex-profesioniştii, atuurile succesului

„Avantaje” s-a impus în cea mai populară competiţie fotbalistică rezervată jucătorilor amatori din judeţul Hunedoara, graţie parcursului excelent din play-off. „Avantaje” a câştigat, scor 3-1, meciul cu Quasar, ultimul examen dificil din campionat. Cu 14 victorii din 15 partide disputate în play-off, „Avantaje” are 44 de puncte şi nu mai poate fi ajunsă, în ultimele două etape, de Quasar (locul 2, cu 37 de puncte) şi Alfa Team Cristur (locul 3, cu 36 de puncte). Clasată abia pe locul şase la finalul sezonului regulat, „Avantaje“ a speculat perfect „căderea” economică a futsalului hunedorean. Desfiinţarea echipei de futsal din Liga I, Olimpic Simeria, a însemnat achiziţionarea jucătorilor Alin Paul şi Adrian Moţ, iar aceştia s-au dovedit adevărate comori, pentru un parcurs aproape perfect în play-off.

Plus de motivaţie

În meciul cu Quasar (o altă echipă cu mulţi foşti jucători din Liga I de futsal), cheia victoriei a fost plusul de ambiţie şi tupeu. Mateescu a deschis scorul pentru Quasar în minutul unu, la prima acţiune periculoasă a partidei, şi se părea că „Avantaje” e vulnerabilă. Ex-Olimpicul Alin Paul (min. 8) a dat însă tonul redresării şi a egalat, după ce l-a executat cu sânge rece pe portarul Ionuţ Florea, la un contraatac, cu un şut la colţul lung: 1-1. Cele două echipe au fost apoi ca doi boxeri în gardă, gata să dea lovitura decisivă, însă, până la pauză, nimeni n-a mai marcat. Tupeul tânărului Andrei Torok a adus răsturnarea de scor, în primul minut al reprizei secunde. Torok a pivotat de lângă Mateescu şi a şutat din întoarcere, iar „Avantaje” a preluat conducerea: 2-1. Rănită, Quasar a replicat furibund, însă apărarea celor de la „Avantaje” a rezistat, chiar dacă uneori, a apelat la mingi bubuite în afara terenului. Verdictul a venit după o fază ciudată. Torok (46) a scăpat pe contraatac, după un moment confuz, în care erau două mingi în teren, şi a marcat pentru 3-1.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. cipson spune:

    Felicitari e,chipei AVANTAJE !!!,Succes la faza nationala!!!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
A săpat groapa cumnatului, dar a căzut el în ea

Ioan Giurca, un bărbat din municipiul Orăştie, îşi acuză cumnatul, care este secretarul Primăriei comunei Băcia, de faptul că i-a...

Decebalişti prin excelenţă

Astăzi, începând cu ora 17.30, în sala de festivităţi „Jean Monnet” a Colegiului Naţional „Decebal” Deva, va avea loc vernisajul...

Winkler încã mai aşteaptã

Odată cu vacantarea posturilor de conducere a direcţiilor deconcentrate din judeţul Hunedoara, UDMR nu cere nimic în plus, însă aşteaptă...

Închide