Actualitate

“Muncim într-o galerie periculoasă”

02 incarcarea carbunelui de la capatul abatajului MINERI SECRET

Dana Istudor

Minerii de la EM Lupeni sunt obligaţi de superiorii lor să treacă printr-o galerie care stă să se prăbuşească peste ei în orice moment.

Coboară zilnic în subteran
Ortacii de la Exploatarea Minieră Lupeni sunt forţaţi să intre într-un loc de muncă extrem de periculos, iar pentru a atrage atenţia asupra unui iminent accident, mai mulţi mineri au trimis o scrisoare anonimă presei, în care descriu condiţiile în care muncesc. „Vrem să tragem un semnal de alarmă asupra unui fapt de o gravitate accentuată. Despre situaţia în care ne aflăm noi, cei ce suntem obligaţi să coborâm zilnic în adâncurile minei, târându-ne prin nişte locuri pe unde doar şobolanii ar trebui să umble”, spun aceştia. Ei susţin că la banda transportoare Nr.7  de pe Orizontul 330 al minei Lupeni, pe toată lungimea benzii, se circulă cu dificultate, deoarece galeria minieră a intrat în presiune şi are un diametru, încât nu se poate merge decât pe burtă, târâş. „Oamenii sunt obligaţi să se târască pe burtă şi pe banda transportoare, adăugându-se şi pericolul accidentării, în momentul în care ar porni banda. Vrem să tragem acest semnal de alarmă înainte ca un miner să moară în acel loc”. 

Nu li se pare foarte grav
ITM Hunedoara a făcut un control în urmă cu aproximativ o lună de zile chiar la locul de muncă periculos şi a interzis accesul ortacilor, până când nu li se va asigura securitatea în perimetrul minier. Şeful SSM Petroşani, Ileana Bodea, a precizat că în urma acestei noi sesizări va face verificări la EM Lupeni. Conducerea Companiei Huilei nu vede situaţia de la subunitatea minieră chiar atât de gravă, cum o văd muncitorii care-şi riscă viaţa. „Se lucrează la reabilitarea acestui traseu. Se cunoaşte problema”, a spus Constantin Jujan, directorul general al CNH Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura