Se acuză între ei. Totuşi, cine are dreptate?

20 septembrie 2010 | 2 Comentarii

Livia Botici

„Comandantul Poliţiei din Uricani mi-a dat bani, pentru ca eu să-mi conving băiatul să-şi retragă plângerea împotriva lui”. Este doar o frază din zecile de înregistrări care au ajuns la redacţia MESAGERULUI HUNEDOREAN. Descoperiţi în rândurile de mai jos de cine au fost făcute aceste înregistrări şi ce spune şeful Poliţiei din Uricani despre ele şi despre acuzaţiile care i se aduc.

„M-a trântit de ciment”

În luna martie 2008, un tânăr din Uricani a sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara, că a fost martorul unui incident, în timpul căruia subcomisarul Dănuţ Mocanu (foto), şeful Poliţiei Uricani, „l-a lovit cu pumnii şi cu picioarele pe Răzvan Onescu”. Într-una dintre înregistrările care ne-au parvenit, „victima” comandantului povesteşte: „Domnul Mocanu m-a agresat. A venit la un bar şi m-a bătut, m-a trântit de ciment. Îi spuneam să nu mă omoare, dar m-a luat de gură şi mi-a zis să tac, apoi mi-a dat doi pumni. Nu ştiu ce a avut cu mine, pentru că nu făcusem nimic. După bătaia încasată, şi după ce am depus plângere împotriva şefului Poliţiei, eu am plecat la Cluj, acolo unde munceam la o spălătorie şi, când m-am întors, am aflat că domnul comandant îl tot căutase pe tata”, spune Răzvan Onescu într-una dintre înregistrări. Tot din aceleaşi înregistrări, aflăm care era motivul pentru care subcomisarul Mocanu vroia să poarte o discuţie cu tatăl lui Răzvan Onescu. „Într-o zi, a venit poliţia la mine, pentru a merge la secţie să dau o declaraţie. Acolo mă aştepta domnul comandant, care vroia să afle dacă am cunoştinţă despre incidentul întâmplat la bar, cu fiul meu. Era curios dacă băiatul s-a mai plâns cuiva că a fost bătut. După aceea, comandantul mi-a dat nişte bani, 50 de euro. Vroia să îmi conving băiatul să-şi retragă plângerea împotriva lui. Din vorbă în vorbă, i-am spus că trebuie să merg la Bucureşti, să îmi scot nişte acte pentru ajutor social şi atunci, mi-a mai dat 250 de lei. Într-un final, la două-trei zile distanţă, m-a chemat la poliţie să mă întrebe dacă a venit copilul acasă, şi atunci mi-a mai dat 100 de lei”, spune tatăl lui Răzvan Onescu.

Întâlniri şi discuţii cu persoanele anchetate

Tot din înregistrările respective, se poate observa că, de mai multe ori, comandantul Dănuţ Mocanu se întâlneşte, fie la birou, fie la vreo cafenea, sau chiar telefonează şi este sunat de către mai multe persoane anchetate de instituţia pe care o reprezintă, adică, de Poliţia Uricani. La un moment dat, într-una dintre înregistrări, doi tineri, cercetaţi în mai multe dosare penale, unul dintre ei având la acea vreme chiar şi un mandat de arestare european, îi fac o vizită la poliţie, subcomisarului Mocanu, pentru a-i spune că nu sunt vinovaţi de ultima faptă de care sunt acuzaţi, adică de răpirea unui băiat. În timpul discuţiei, comandantul spunea: „Aşteptaţi şi dumneavoastră, nu se face capăt de ţară cu o sesizare… treburile se limpezesc… un coleg de-al meu o să vă cheme, dacă va fi necesar. Veţi aduce probele în favoarea dumneavoastră… A venit aseară o doamnă, a făcut o sesizare, i-am luat declaraţie şi facem verificări. Altceva nu vă pot spune. Nimeni nu vă învinovăţeşte de nimic. Este punctul de vedere al doamnei, clar? Mai trebuie să spun ceva?”, spunea pe înregistrare comandantul Mocanu.

„Cine a făcut înregistrările, se teme de braţul lung al legii”

Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, subcomisarul Dănuţ Mocanu spune că niciodată nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi că mereu a acţionat în virtutea legii. „Cei care au făcut aceste înregistrări sunt certaţi cu legea. Au o mulţime de dosare penale, unul dintre ei chiar a fost condamnat. Pentru acuzaţiile pe care mi le aduc aceşti oameni, am avut mai multe verificări din partea superiorilor şi, după cum vedeţi, sunt tot şeful poliţiei din oraş, ceea ce înseamnă că nu am fost găsit vinovat de absolut nimic. Nu l-am bătut niciodată pe Răzvan Onescu, iar referitor la ceea ce spune tatăl său, nu pot să zic decât că este un mincinos. Acest bărbat este un beţiv şi un nenorocit de om, dacă are curaj să spună despre mine că i-aş fi dat bani. Referitor la întâlnirile pe care le-am avut cu ei, şi la telefoanele date şi primite, consider că, în calitatea mea de şef al Poliţiei Uricani, am tot dreptul să vorbesc cu oricine la telefon şi pot să mă întâlnesc cu oricine la o cafea. Nu cred că am vreo interdicţie, atâta timp cât tot ceea ce vreau este să se aplice legea. Oamenii care au scos aceste înregistrări tremură de frică, pentru că au pe rol mai multe dosare de cercetare penală şi speră că mă vor schimba din funcţie”, a declarat subcomisarul Dănuţ Mocanu.

„Vom face verificări”

Comisarul şef Liviu Dumitru, şeful IPJ Hunedoara, spune că „în măsura în care există astfel de înregistrări, noi vom declanşa de urgenţă o anchetă, în cadrul căreia vom investiga tot ceea ce s-a petrecut, pentru a vedea care este adevărul”.

Publicat in: Actualitate, Flash


Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Soby spune:

    HAHAHAAA!! De 4 ani il tot verifica judetul pe „teroristul” de Mocanu si l-au avansaaaat/premiat!! Presa din Valea Jiului a tot scris/emis cu documente, inregistrari, filmari, oamenii s-au facut zeci de reclamatii cu privire la comndantul care terorizeaza orasul Uricani. Si? De vina au fost tot oamenii care au sesizat mizeriile acestui militian. Si stiti care a fost motivul? Ca acei oameni au avut de-a face cu Politia. Poi cum dreaq ar fi aflat cum se comporta acest „terorist”, daca nu ar fi avut tangeta cu el? Omul asta se comporta ca in vestul Salbatic, are gasca lui pe care o protejeaza, este specialist in inscenari, diversiune, intimidari, minciuna si bataie. dar isi promoveaza activitatea si succesurile ca raportarile de pe vremea lui Ceausescu, tot prin minciuna si exagerare. Doar 2 cazuri date de judet in comunicate am vazut eu cum mint si se pot dovedi cu documente. Liviu Dumitru nu-i va face nimic. Cum e turcu si pistolu. Pe pariu?

  2. IONEL spune:

    Doamne mai rabda pamantul astfel de specimene ( fam.Mocanu) un infumurat ajuns din subofiter lingau mare sef de politie…RUSINE celor care il tin in brate si il acopera….Domnilor sefi ra rog faceti-va datoria si retezati raul din radacina …………..E momentul sa va treziti

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Romii din Petroşani vor să se întoarcă în Franţa

Problema romilor recent returnaţi din Franţa, mai mult sau mai puţin benevol, a născut numeroase discuţii şi pasiuni, atât în...

Gura lumii

Un mare sindicalist cu nume de aviator va simţi cum îi fuge pământul de sub picioare peste puţin timp. Tot...

Insemex a finalizat expertiza tehnică

Procurorii care investighează tragedia de la Maternitatea Giuleşti, unde un incendiu violent, izbucnit în secţia de prematuri a ucis şase...

Închide