La Hunedoara s-a deschis Centrul Recreaţional

Sorina Popa

Ieri, în Hunedoara, a fost inaugurat primul Centru Recreaţional, un loc unde cetăţenii pot practica jocuri de agrement, susţine edilul şef al municipiului, Ovidiu Hada.

„Am vrut de mai multă vreme să înfiinţăm un astfel de centru în municipiu, însă am reuşit doar acum. Aici poate veni să joace şah, table, bridge, sau orice alt joc de acest gen, orice cetăţean al municipiului nostru. Programul l-am stabilit de luni până sâmbătă, între orele 9 şi 18. În funcţie de cererile hunedorenilor, putem lărgi orarul. Ştiu că pensionarii care joacă şah în parcurile din oraş nu mai pot acum sta acolo, deoarece este frig. Ei au acum un loc unde să se distreze, cât de cât. Centrul este deschis tuturor hunedorenilor. Primăria administrează spaţiul. Am realizat că avem nevoie de un asemenea centru, pentru că pe perioada rece, oamenii nu au unde să se întâlnească şi să joace şah sau cărţi”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada.

Iniţial, Centrul Recreaţional ar fi trebuit să se înfiinţeze într-un parc din municipiu, însă parcurile vor intra într-un proces de reamenajare în scurt timp, motiv pentru care s-a renunţat la această idee.



 


2 Raspunsuri to “La Hunedoara s-a deschis Centrul Recreaţional”

  1. Nicolae Schiau spune:

    D-le Hada ,dar despre modernul Club al pensionarilor deschis in acelasi scop inca din 2007 ( si inchis de d-voastra ) , de ce nu spuneti nimic ?

  2. haada spune:

    @Nicolae Schiau: pai ala al vostru era vopsit in portocaliu si nu se incadra in ambientul zonei. Si pensionarii sunt foarte sensibili la ambientul pensiei.


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Ultima ora

 
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • Bătălia pentru Deva
  • 20 aprilie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Pe care dintre acești candidați l-ați vrea primar al municipiului Deva?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • Duminică 20 și 21 mai – Turneu in Antalya, Turcia ! Frida. Impresii spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru Antalya, Turcia a III-a ediție - 20 May 2012 ora
      in 2 zile si 05:01 ore.
    • Moartea accidentală a unui anarhist de Dario Fo, regia Kemal Bașar (Turcia) scenografia: Mc Ranin, coregrafia Hugo Wolff, adaptare text, regizor secund Daniel Ionescu light design Yuksel Aymaz, muzica Quas - 25 May 2012 ora 19:00
      in 8 zile si 00:01 ore.
    • Iona de Marin Sorescu cu Ilie Gheorghe, Co-producție Teatrul de Artă Deva si Teatrul Național “Marin Sorescu “Craiova - 29 May 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 00:01 ore.

    Starea vremii

    Burniţă 11°C Burniţă
    Vi Ploaie
    17/9
    Şanse de Ploaie
    23/12
    Du Şanse de Furtună
    25/12

    Calendar

    mai 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Apr    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
    ziare


    camere foto digitale