Comunitate

Din cauza unui act normativ emis anapoda şi apoi anulat. Zeci de medici de familie hunedoreni, puşi la plată

04 Artean Mircea Crisan Grigore Cris Aurelia Negrut Alexandru (3)Loredana Goangă

Zeci de medici de familie hunedoreni, în special din Valea Jiului, sunt acum buni de plată, după ce au prescris reţete bolnavilor de cancer, în perioada 2011 – 2012. Potrivit unui act normativ dat în anul 2010, numai medicii oncologi aveau acest drept.

Aproape 40 de medici de familie din judeţul nostru trebuie să scoată bani din buzunar pentru reţetele eliberate pentru femeile bolnave de cancer la sân, în perioada 2011 – 2012. Din cauză că în Valea Jiului nu a existat până de curând nici un medic oncolog, iar bolnavii trebuiau să meargă lunar zeci de kilometri până acolo unde erau specialişti, pe baza scrisorilor medicale eliberate de aceştia, medicii de familie au prescris reţetele cu medicamentele. Practic, femeile trebuiau să ajungă până la Deva sau Timişoara, pentru a-şi primi în continuare tratamentul deja stabilit.
„Fie că reţetele erau prescrise de un medic oncolog, fie de un medic de familie, care este diferenţa? Care este prejudiciul făcut statului? Pacienţii aveau dreptul la acest tratament”, a declarat medicul Grigore Crişan, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Hunedoara.
Culmea este faptul că deşi în 2010 li s-a interzis medicilor de familie de a mai elibera astfel de reţete, ulterior, în 2013, s-a revenit asupra acestui ordin, iar de atunci, acestora le este permis să elibereze astfel de reţete. „Curtea de Conturi îşi urmăreşte scopul şi anume, acela de a aduna cât mai mulţi bani la bugetul statului”, a adăugat sursa menţionată.
Pentru a se remedia situaţia, medicii spun că vor intenta proces, iar patru cadre medicale deja au făcut reclamaţie la Casa de Asigurări de Sănătate. Dacă unii au de plătit 1.500 de lei, în cazul altora costurile ajung chiar la 6.000 de lei. “Este foarte ciudat să pui pe medici să plătească reţetele pe care le-au prescris pentru oamenii care erau bolnavi. Sperăm să avem câştig de cauză în instanţă. Nu e cazul să plătească medicii pentru o greşeală de act normativ, eroare care a şi fost corectată la începutul acestui an”, a spus dr. Mircea Artean, preşedintele Colegiului Medicilor Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura