Au împuşcat porumbeii voiajori

02 porumbelu mort

Nicolle Ebner

Nouă vânători, membri ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Hunedoara, au omorât şi rănit, cu sânge rece, mai mulţi porumbei voiajori ai columbofililor din localitatea Cristur. Unul dintre vânători nu a mai putut fugi şi a fost prins de către sătenii furioşi, iar în tolba acestuia a fost găsită şi dovada masacrului: un porumbel împuşcat cu alice în piept şi căruia îi fusese rupt capul, astfel încât să poată fi mâncat.

Cu porumbelul mort în tolbă
Ieri după-amiază, mai multe rafale de arme i-au scos din case pe majoritatea locuitorilor din Cristur. Panicaţi, oamenii au încercat să afle despre ce este vorba. Nu le-a fost prea greu, pentru că, la vreo 150 de metri de şirul de case de la marginea localităţii, pe terenul de fotbal, nouă vânători dispuşi într-un areal de vreo 30 de metri pătraţi, trăgeau de zor în stolul de porumbei voiajori aparţinând columbofililor din Cristur.
Călin David, Gelu Furca şi Raul Rusu au împreună 150 de porumbei voiajori, pe care-i iubesc ca pe ochii din cap, mai ales că au reuşit, cu multă răbdare şi bani, pe unii dintre ei să-i pregătească pentru concursurile internaţionale. Ieri după-amiază, bucuroşi de timpul frumos de afară, cei trei columbofili au dat drumul porumbeilor să-şi facă siesta şi să zboare câteva minute în libertate. Zborul voiajorilor a fost curmat de vânătorii care, de fapt, conform autorizaţiei ACB 97262/6.11.2009, pentru fondul de vânătoare nr. 28, în data de 8 noiembrie, aveau voie să vâneze maximum 10 fazani, cinci vulpi şi 10 coţofene. Se vede treaba că, dacă n-au reuşit să împuşte nici măcar o coţofană, trupa de vânători s-a apucat să tragă după porumbeii oamenilor din sat.
Furioşi, sătenii au tăbărât pe vânătorii care au luat-o la goană ca să-şi scape spinarea de scărmăneală. „Când am ajuns, încă mai trăgeau. Erau vreo 9-10 şi trăgeau în stolul de porumbei care zbura deasupra lor”, povesteşte Călin David, columbofilul care a avut neşansa să-şi găsească unul dintre porumbei, decapitat, în tolba lui Gheorghe Jude, vânătorul care nu a mai apucat să fugă. „Porumbelul era pregătit pentru cină. I-a rupt capul ca să i se scurgă sângele din corp şi să poată fi mâncat. Îmi venea să-l omor pentru ceea ce a făcut”, spune Călin David.

Ei zic că n-au încălcat legea
„Vânătorii nu au încălcat nici o lege, deoarece conform normativelor, au dreptul să tragă cu puşca dacă sunt la o distanţă de 200 de metri de ultima casă locuită”, susţine Florin Bînţu, organizatorul vânătorii de ieri. „De 20 de ani, vânaţi pe terenurile noastre. Trageţi în orice. În câinii şi pisicile de pe proprietăţile noastre, şi nimeni nu vă face nimic. De data asta, v-am prins asupra faptului”, i-a răspuns acestuia Ioan David, un alt martor. Sătenii au chemat imediat poliţia care a şi început cercetările, la faţa locului, după care vânătorul prins de săteni şi organizatorul partidei de vânătoare au fost duşi la Poliţia Deva pentru audieri. În total, au fost adunate 70 de cartuşe goale care au fost trase, potrivit martorilor, în jumătate de oră, iar până la căderea nopţii, s-a constatat că au fost omorâţi trei porumbei. Doi au fost răniţi, însă au reuşit să ajungă înapoi acasă, iar cinci sunt lipsă. Pierderea este enormă pentru că numai un columbofil ştie ce înseamnă să-ţi moară, sub priviri, porumbelul care întotdeauna abia aşteaptă să se întoarcă la stăpânul lui, şi de la distanţe de peste 1.000 de km.



 
 


62 Raspunsuri to “Au împuşcat porumbeii voiajori”

  1. EU spune:

    mai george b te esti mai mare BOU decat toti BOII din lume.
    nu te mai da avocat ca nu ai cum sa fii. aia citesc mult si sunt inteligenti dar tu… lasi mult de doirit dupa limbajul tau.
    sti cum e.. sunteti vreo 2 prostovani dintre cei 10 VANATORII LU’ PESTe si va dati tot felul de nume aiurea si scrieti tot felul de minuni. mi-e mila de voi. inseamna ca va tataie curu rau de tot de nu va potoliti cu prostiile. calin nu a facut altceva decat sa relateze ceea ce ati facut voi la vanatoare in acea zi, cand voi ati inceput cu jigniri si amenintari.RUSINE SA VA FIE. parerea mea e ca tu esti acel individ care lucreaza in politie asa ca nu te da avocatul lui peste. pieriti din peisaj vanatori nenorociti care nu stiti sa vanati ceea ce vi-i se permite.priveste in gradina ta si lasa oamenii in pace.

  2. CINEVA spune:

    bai vanatorilor, despre ploaia de alice cazute pe casele in capetele oamenilor de ce nu ziceti nimic?
    cat despre inelele porumbeilor ma indoiesc ca puteau sa le vada la cat de beti erau unii dintre ei, ma mir ca nu s-au inpuscat unul pe celalat.hai sa va mai spu ceva SE CAM STRANGE LATUL

  3. barbarasa spune:

    bai fratilor a fost un an student la timisoara dupa care fiind exmatriculat sa dus la bucuresti si a terminat o universitate particulara – daca nu stiati va spun eu, intrebatil pe el sau sa dezmita el ca nu a fost student un an de zile in timisoara si nu a incediat cu partenerii lui o camera de camin, a doua problema daca al cunoasteti asa bine pe Calin cum de nu stiti cand i-a facut tatal lui macel in crescatorie rupandule capul la 80 de pasari- rog deasemnea calin daca ai barbat sa confirme si lucru acesta, dar de prietenul lui Raducu chiar nu stiti nimica cat de intimi erau?

  4. EU spune:

    auzi mai barbosule, esti chiar nesimtit cu tot ceea ce sustii.
    nu ai creer.
    care e diferenta dintre un prieten bun si unul cu care sa ti-o tragi, esti nebun de-a binelea.
    si despre tine se pot spune multe neadevaruri da oamenii astia pe care i-ati pagubit nu joaca murdar ca tine.se poate dem f usor cine esti si ar treb sa te de-a in judecata pt tot ceea ce afirmi despre calin.
    oprestete ca te bate cel de sus pt ceea ce spui.
    cei care iti permit sa mai scri ar treb sa respinga toate e-mail-urile care care mai fac referire la aceste neadevaruri.
    tu cred ca o sa te opresti cand ajungi dupa gratii.

  5. Acesti indivizi eu ii consider niste criminali care ucid cu sange rece niste pasari nevinovate,dar mai ales porumbeii de curse.
    Acesti indivizi ar trebui cercetati de organele abilitate si ar trebui luate masuri legale impotriva lor pentru ca este alarmant in unele zone ale Romaniei,stat al UE,trebuie sa fim civilizati si sa nu incalcam legiile tarii,aici ma refer la acesti indivizi care ucid fara mila porumbeii de curse cu sange rece!
    Domnilor criminali,ganditi-va ca sunt porumbei care vin de la peste 1000 de km si acesti porumbei de multe ori fac cunoscut numele tarii noastre,Romania.

    Fac apel la persoanele care intalnesc astfel de cazuri sa anunte si mass media,dar si organele abilitate ale statului.
    Madalin Tanase,Floresti Prahova.
    Va multumesc.

  6. alex spune:

    cine are inele pentru porumbei sa ma contacteze pe id alexandru_14_05 va multumesc!!!!!!!!!!!

  7. claudiu spune:

    nui bine

  8. sorin.s spune:

    Ce barbari sa faca asa ceva.Ei nu sunt fiinte?

  9. ionut spune:

    oameni buni nu mai prindeti porumbei din cursa sau nu-i mai impuscati lasati sa isi termina cursa ca si la mn au venit din cursa dar le-am dat mancare si apa dupa aceea le-am dat drumul asa ca dupa parerea mea cine mai prinde porumbei din curse sa fie amendati sau care omoara sa fie tare sanctionati ok bafta la curse

  10. gaby spune:

    din porumbeii pe care i-ai pierdut se afla si o siva din 2004 cu semnul acela verde-spre albastru al tau??????????//

  1. [...] cu alice în piept şi căruia îi fusese rupt capul, astfel încât să poată fi mâncat. Mai multe detalii… Categoria: De pe net… Puteti urmari raspunsurile prin RSS 2.0 feed. Puteti sa lasati un [...]


Scrie un comentariu

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

Promo

 

Reclama ta aici !

1
 

EDITORIAL

  • Mai are Traian Băsescu sânge în trotinetă?
  • 01 septembrie 2010

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul
     

    FARA BASCALIE

  • Remus Cernea şi soluţia-minune
  • 03 septembrie 2010

    ALEXANDRU
    GRUIAN
    Citeste tot articolul
     

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     

    Comentarii

     

    Sondaj

    Ce parere avati despre activitatea actualului Guvern Boc?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Calendar

    septembrie 2010
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Aug    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930  


    camere foto digitale