Comunitate

Ziua Internaţională a Francofoniei

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială a judeţului Hunedoara, organizează în ziua de 20 martie 2019, ora 13.00, în Sala de Conferinţe a Parcului de Afaceri din Simeria, o manifestare cultural-educativă dedicată Zilei Internaţionale a Francofoniei.

Sărbătorită în fiecare an la 20 martie, Ziua Internaţională a Francofoniei oferă prilejul organizării unor manifestări culturale ce fac cunoscute cultura, civilizaţia, personalităţile din spaţiul francofon, spaţiu din care face parte şi România.
Anul acesta, sub genericul „Napoleon – emblemă a istoriei universale”, va fi făcută o amplă şi detaliată trecere în revistă a extraordinarei personalităţi a împăratului Franţei, Napoleon I. Am ales această temă întrucât în anul 2019, la data de 15 august, se împlinesc 250 de ani de la naşterea lui Napoleon Bonaparte, figură legendară a istoriei Franţei şi a istoriei lumii, cel care a înrâurit decisiv istoria Europei în prima jumătate a secolului XIX.
Publicul prezent va avea, astfel, ocazia de a cunoaşte marile momente din viaţa lui Napoleon, de la naşterea în oraşul corsican Ajaccio, până la cumplitul exil de pe Insula Sfânta Elena şi moartea lui, la 5 mai 1821: anii de studiu la şcolile militare, asediul Toulonului, campania din Italia şi din Egipt, lovitura de la 18 Brumar 1799 şi realizările extraordinare ca prim-consul, încoronarea ca împărat al Franţei, marile bătălii (Austerlitz, Wagram, Eylau, Friedland etc.), dramatica înfrângere din timpul campaniei din Rusia, bătălia naţiunilor de la Leipzig, prima abdicare, exilul în Insula Elba, reîntoarcerea şi impresionantul „Zbor al vulturului”, Cele 100 de zile, înfrângerea de la Waterloo, dramaticul sfârşit de pe insula Sf. Elena, dar şi glorioasa revenire în Domul Invalizilor de la Paris, în decembrie 1840, a rămăşiţelor sale pământeşti.
Şi această activitate o organizăm cu scopul de a impulsiona dragostea şi interesul pentru lectură ale elevilor. Va avea loc şi o prezentare a unor cărţi despre Napoleon aflate în patrimoniul Bibliotecii Judeţene.
Pe holul Parcului de Afaceri din Simeria va putea fi admirată o expoziţie cu cărţi poştale ce reproduc imagini ale unor tablouri celebre semnate de pictori francezi începând cu epoca romantică, până la impresionişti.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Deva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura