FlashPolitica si administratie

Zilele Maghiarilor, la a doua ediţie

Sorina Popa

Între 28 mai şi 5 iunie, 25 de localităţi hunedorene vor găzdui mai multe evenimente care fac parte din Festivalul  Zilele Maghiare în judeţul Hunedoara, manifestare ajunsă la a doua ediţie.


Dacă anul trecut, în localitatea Cristur s-au desfăşurat cele mai importante momente ale festivalului, de această dată, Deva va fi principala gazdă. În 2010, a fost marcată împlinirea unui secol de la întemeierea comunităţii secuilor bucovineni din judeţ.
Liderul UDMR Hunedoara, Aranka Babos, a afirmat că a II-a ediţie a Zilelor Maghiare din judeţ va fi mai bogată în manifestări, organizatorii aşteptându-se la cel puţin 6.500 de participanţi. Ea a spus că vor fi organizate mult mai multe evenimente  susţinute de artişti din România şi Ungaria, programe speciale dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, dar şi un concurs internaţional de gătit gulaş. Potrivit organizatorilor, festivalul va fi deschis de cea de-a II-a reuniune naţională a reprezentanţilor maghiarilor care trăiesc în minoritate absolută şi a celor din Secuime, la aceasta fiind invitaţi să ia parte şi delegaţi ai judeţelor înfrăţite din Ungaria.
„Festivalul este un vehicul pentru promovarea artei, culturii şi tradiţiilor maghiare, dar şi pentru consolidarea dialogului interetnic şi toleranţei”, a declarat Aranka Babos. La rândul său, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a UDMR, europarlamentarul Iuliu Winkler, a declarat că prima ediţie a acestui festival s-a dovedit a fi „una dintre cele mai rodnice perioade din viaţa comunităţii maghiare”. „Dacă, anul trecut, serbarea celor 100 de ani de la întemeierea comunităţii secuilor bucovineni  a fost momentul central al manifestărilor, dorim ca acum, ele să stea sub semnul regăsirii şi reafirmării solidarităţii în sânul comunităţii din judeţ”, a declarat Iuliu Winkler.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura