ActualitateFlash

Zeci de persoane, evacuate din colonia de la Râu Mare Retezat

Cristina Ghenea

Zeci de persoane din colonia muncitorească de la Râu Mare Retezat au ajuns în situaţia de a rămâne fără acoperiş deasupra capului, pentru că urmează să fie evacuate din barăcile în care au locuit în ultimii ani. Aceştia sunt fie foşti, fie actuali angajaţi ai societăţii care deţine colonia.

Terenul trebuie eliberat şi redat proprietarilor
Colonia muncitorească de la Râu Mare Retezat a fost înfiinţată în urmă cu 25 de ani, când în zona respectivă au început lucrările de amenajare a mai multor baraje. Potrivit inginerului Ioan Radu, directorul Sucursalei Râu Mare Retezat a Hidroconstrucţia SA, în prezent, terenul pe care au fost construite barăcile are mai mulţi proprietari, cărora Hidroelectrica – societatea care deţine colonia – trebuie să le plătească, lunar, chirie. „Cu o zi înainte de intrarea în insolvenţă a Hidroelectricii, reprezentanţii acestei societăţi au achitat peste 300.000 lei, pentru chirii, ajungând cu plata la zi până în luna aprilie. Apoi, am fost înştiinţaţi că e rândul nostru să achităm sumele aferente lunilor aprilie şi mai, acestea însumând în jur de 25.100 lei, ceea ce mi se pare extraordinar de mult”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, inginerul Ioan Radu. Reprezentanţii firmei spun că nu au încotro şi că sunt nevoiţi să recurgă la această măsură, pentru că terenul trebuie eliberat, după ce a fost câştigat în instanţă de cei care deţineau titluri de proprietate pentru el, iar cheltuielile impuse de plata chiriilor sunt prea mari pentru a putea fi suportate, în special în această perioadă, în care societatea face restructurări majore de personal.

Credeau că-i o glumă, dar s-au trezit cu muncitorii peste ei
Oamenii au primit din timp ordine de evacuare, dar iniţial, au luat totul ca pe o glumă. S-au convins, însă, că sunt nevoiţi să plece, după ce le-a fost sistată apa potabilă şi curentul electric. Majoritatea spun că nu au unde să meargă şi că se tem să nu-i apuce iarna sub cerul liber. Totuşi, nu au încotro, căci marţi după-amiază, o echipă de muncitori a demarat deja demolarea barăcilor. În scurt timp, colonia muncitorească de la Râu Mare Retezat nu va mai exista, deşi majoritatea familiilor de aici locuiesc în aceste barăci încă de la ridicarea lor.

One thought on “Zeci de persoane, evacuate din colonia de la Râu Mare Retezat

  • Am mai scapat in felul asta de niste baieti destepti. Vulpescule, o sa te ajunga blestemele amaratilor care sufera acum din cauza voastra.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura