Zeci de accidente pe pârtiile de schi provocate de indisciplina turiştilor

7 ianuarie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Aproape 80 de turişti au avut nevoie de ajutorul echipajelor Salvamont Lupeni, structură care acţionează în această perioadă în staţiunea de schi Straja. Majoritatea turiştilor s-au accidentat pe pârtii, iar mulţi au ajuns la spital.

„Începând din 18 decembrie 2019 şi până pe 6 ianuarie anul acesta am avut 76 de intervenţii, dintre care 47 au necesitat evacuarea victimelor cu ambulanţa. Majoritatea accidentelor se produc din cauza nerespectării conduitei elementare de comportament pe zona schiabilă. Parcă pe an ce trece turiştii pierd noţiunea de fair-play, astfel ca schiorul din deal să-l ocolească pe cel din vale. Aceste situaţii duc la ciocniri pe pârtie şi, inevitabil, la traumatisme sau fracturi“, a declarat George Resiga, vicepreşedintele Asociaţiei Salvatorilor Montani din România, totodată şi şeful Salvamont Lupeni.
Indisciplina schiorilor a dus la producerea accidentelor, iar salvatorii montani au elaborat un regulament care va intra în vigoare în următoarele zile. „Nu ne gândim, în mod deosebit, la aplicarea unor amenzi, deşi ele sunt prevăzute în regulament, ci ne vom axa pe o conştientizare a schiorilor care se află pe domeniul schiabil în respectarea unei conduite ce poate evita producerea unor accidente grave“, a precizat Resiga.
Dispeceratul Naţional Salvamont România derulează o adevărată campanie cu privire la codul de conduită al schiorului, cod care ar reduce numărul de accidente montane dacă ar fi respectat. (M. Gânju)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
A fost inaugurat Stadionul Naţional pentru Tokyo 2020

Noul Stadion Naţional din Tokyo a fost inaugurat în cadrul unui eveniment denumit simbolic “Hello Our Stadium!”, care s-a dorit...

Naţionala feminină de handbal a României a rămas fără antrenorul Tomas Ryde

Comisia Tehnică – Subcomisia de Senioare s-a reunit luni la Bucureşti, pentru a analiza prestaţia României la Campionatul Mondial şi...

A fost un sezon bun, cu multe competiţii şi cu rezultate pozitive. Interviu cu Cristian Petrean, preşedintele AJF Hunedoara

Activitatea Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) este mereu în centrul atenţiei datorită competiţiilor organizate şi derulate de către această instituţie,...

Închide