Vom avea hidrocentrale pe Jiu

12 decembrie 2011 | 3 Comentarii | Publicat in: Actualitate

Carmen Cosman

Până în anul 2013, lucrările hidrotehnice de pe Râul Jiu vor fi finalizate, dă asigurări ministrul Economiei, Ion Ariton. Proiectul cuprinde inclusiv o centrală hidroelectrică, dar şi o captare de apă, la Livezeni.
Mai mult de jumătate finalizată
Lucrările de pe Râul Jiu sunt cuprinse în obiectivul de investiţii „Amenajarea hidroenergetică a Râului Jiu pe sector Livezeni – Bumbeşti” şi au fost aprobate printr-o hotărâre de guvern din anul 2003. Proiectul este executat în proporţie de peste 65 la sută, potrivit Ministerului Economiei. El cuprinde executarea unui baraj la Livezeni, o priză de apă, aducţiunea subterană Livezeni-Dumitra, nodul de presiune Dumitra, o centrală hidroelectrică, o microhidrocentrală la Livezeni, o altă aducţiune subterană Dumitra Bumbeşti, un nod de presiune la Bumbeşti, captări secundare, un bloc de intervenţie şi un canal de fugă, dar şi o centrală hidroelectrică la Bumbeşti. Valoarea estimativă a restului de executat se cifrează la 529 de milioane de lei, iar în programul de dezvoltare al Hidroelectrica pentru 2011, au fost alocate pentru acest obiectiv de investiţii, 70 de milioane de lei.
Termenele de punere în funcţiune sunt preconizate pentru 30 iunie 2013, pentru centrala de la Dumitra, respectiv 31 martie 2014, pentru cea de la Bumbeşti.

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Hunedorenii spune:

    Ce folos mai are hidrocentralele cand specialisti anunta ani secol secetos.

  2. ion spune:

    @Hunedorenii: dupa cata gramatica sti esti tot una cu “minerii vai jiului”

  3. Nicolae spune:

    Ia vezi diferenta de nivel dintre Livezeni si Bumbesti jiu si vei vedea o putere cat jumatate din Portile de Fier 2,debite mai putin variabile si alte costuri cu mentenanta.
    Proiectul e dintre razboaie .
    E una din marile realizari hidrotehnice ,si ar trebui ca macar unii sa fie macar circumspecti daca nu mandrii !

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
UNPR Hunedoara trage tare pentru alegeri

Reprezentanţii Uniunii Naţionale pentru Progresul României din judeţul Hunedoara speră ca la alegerile de anul viitor, să obţină un scor...

Din nou, în greva foamei

Îndură cu greu frigul şi foamea şi sunt la limita puterilor, însă sunt decişi să nu renunţe la protest.

Bulina albă 12.12.2011

Jan Drosu, cântăreţ ambulant

Închide