Comunitate

Vocea străzii 21.07.2011

DNA-ul, influenţat politic?

Potrivit raportului Comisiei Europene, în privinţa progreselor României înregistrate în Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este una dintre cele mai apreciate instituţii care funcţionează în ţara noastră. Echipa VOCEA STRĂZII a vrut să vadă dacă oamenii sunt de acord cu acest raport şi a făcut un sondaj, adresând cetăţenilor următoarele întrebări:
1. Credeţi că DNA acţionează la comenzi politice?
2. De ce?

 

Loredana Bistrean, 24 de ani, director vânzări:
1. Da, sunt 100 la sută convinsă de asta.
2. Pentru că în România, toate se leagă într-un lanţ al slăbiciunilor şi întotdeauna, cineva din umbră îşi urmăreşte propriul interes. Aşa că se acţionează după cum se comandă.

Cosmin Glodean, 38 de ani, procuror:
1. Nu.
2. Deoarece DNA-ul funcţionează după normele impuse de către Uniunea Europeană, fără nici un fel de alte influenţe. Şi de asemenea, am încredere în toate instituţiile statului.

Georgeta Palaghia, 41 de ani, consilier juridic:
1. Nu, nu cred.
2. Pentru că este o instituţie care îşi face bine treaba, fără să răspundă la nici un fel de comenzi, nici politice, nici de altă natură.

Ionel Cristea, 43 de ani, paznic:
1. Da.
2. Pentru că aşa merg lucrurile în România, după cum vor unii pe care i-am votat. Acum, dau comenzi în toate părţile, numai în favoarea lor.

Valentin Ianc, 29 de ani, şofer:
1. Da.
2. Pentru că întotdeauna este cineva în spatele cortinei, care trage sforile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura