Eveniment

Vitezoman urmărit de poliţişti, din Zam până în Ilia

Oana Mihnea

Şoferii care apasă prea mult pedala de acceleraţie au avut parte de trei zile negre în care poliţiştii rutieri au fost pe urmele lor. Şi nu au scăpat deloc uşor.

Timp de trei zile, cât a durat acţiunea poliţiştilor Serviciului Rutier Hunedoara, nu mai puţin de 212 şoferi au fost sancţionaţi pentru încălcarea regulilor de circulaţie. Dintre aceştia, 132 au fost traşi pe dreapa pentru că nu au respectat limitele legale de viteză. Au fost ridicate trei permise de conducere, dintre care două pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h. De asemenea, trei conducători auto au rămas fără certificatele de înmatriculare, din cauza unor defecţiuni tehnice ale maşinilor.
Unul dintre cei care a fost nevoit să dea cu subsemnatul pe un proces verbal este un bărbat de 51 de ani, din Bucureşti. Acesta a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce gonea cu 120 km/h în localitatea Zam. Ca şi când nu ar fi fost suficient, a făcut şi o depăşire neregulamentară. Bucureşteanul nu a oprit la semnalul poliţiştilor, motiv pentru care aceştia au pornit în urmărirea lui  şi au anunţat şi restul echipajelor de pe raza judeţului. Deşi asta a fost intenţia lui, nu a reuşit să scape, deoarece poliţiştii rutieri aflaţi în localitatea Ilia l-au oprit forţat. Pus la înghesuială, bărbatul s-a ales cu o amendă în valoare de 1.267,5 lei pentru viteză şi depăşire prin loc interzis şi permisul luat pentru 90 de zile. Pe lângă toate acestea, din cauză că a adresat injurii poliţiştilor şi a avut un comportament neadecvat, a mai primit o amendă de 200 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991. În aceeaşi zi, tot în Zam, un alt bărbat în vârstă de 33 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost surprins în timp ce conducea cu 111 km/h. A fost amendat cu 1.462,5 lei şi a rămas 90 de zile fără permis.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura