Sport

Viorel Tănase: „Trebuie să ţinem capul sus şi să mergem înainte!”

04-cns-cetate-deva-27-octombrie-pagina-4Ovidiu Mănăstire

Chiar dacă a încercat să producă surpriza în 16-imile Cupei României, CNS Cetate Deva a pierdut cu un scor „usturător” în faţa echipei de Liga I, Gaz Metan Mediaş. Tehnicianul grupării devene, Viorel Tănase (foto), a considerat că diferenţa de valoare dintre prima ligă şi a treia este evidentă, iar echipa sa a căzut psihic în partea secundă.

„În prima repriză ne-am ridicat la nivelul Mediaşului!”
Tănase a apreciat jocul lui CNS Cetate Deva în primele 41 de minute, în care, după părerea sa, alb-albaştrii s-au ridicat la nivelul adversarilor. „La un asemenea scor nu sunt prea multe de spus dar aş vrea să menţionez prima repriză, una în care chiar am jucat fotbal. Cel puţin 41 de minute, până la acel penalti, eu zic că ne-am ridicat la nivelul adversarului. Am avut după gol şi alte situaţii de a marca, prin Şaucă şi Velici. Am primit gol după un penalti foarte uşor acordat şi după aceea am căzut mental. Am primit multe goluri, au fost spaţii mari dintre fundaşi, nu avem scuze dar nivelul dintre prima ligă şi cea de-a treia este mare”, a spus Viorel Tănase.

„Trebuie să obţinem un rezultat bun sâmbătă!”
Pentru deveni urmează duelul din campionat cu UTA BD II, iar antrenorul lui CNS Cetate vrea ca echipa să-şi revină în primul rând moral. „Fotbaliştii mari nu cad mental niciodată. De aceea se face diferenţa între Liga I, a II-a şi a III-a. Indiferent dacă iei gol, trebuie să o iei de la capăt. Asta e viaţa, mergem înainte, ştim ce avem de făcut pe viitor, sunt lucruri care mă deranjează dar rămân aici, în familie. Încerc să ridic moralul până la meciul cu UTA BD II şi doar jucând bine şi obţinând un rezultat bun mâine, putem trece peste acest moment greu”, a explicat antrenorul lui CNS Cetate Deva. Gruparea alb-albastră va întâlni mâine, pe teren propriu, în etapa a IX-a a Ligii a III-a, seria a IV-a, echipa UTA BD II. Meciul va începe la ora 15.00.

Puştai: „S-a văzut diferenţa de valoare!”
Cristian Puştai, antrenorul lui Gaz Metan Mediaş, a apreciat că partida dintre CNS Cetate Deva şi echipa sa a fost disputată în primele 60 de minute, dar diferenţa a făcut-o valoarea loturilor. „A fost un meci destul de disputat timp de 60 de minute. Chiar dacă noi am lăsat opt jucători la Mediaş, am venit cu gândul de a ne califica şi sunt bucuros că am reuşit acest lucru. Se vede că pe lângă echipa I, produce jucători şi echipa a II-a. Mă bucur pentru Olaru, un jucător de 18 ani care astăzi a avut patru assist-uri şi a scos şi un penalti. Chiar dacă echipa gazdă a arătat dorinţă, valoarea în plus a noastră s-a văzut”, a spus Puştai.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura