Viorel Arion, martor la Curtea Supremă, în dosarul Vlasov

03-viorel-arion-5Natalia Bumbac

Fostul primar al municipiului Hunedoara, Viorel Arion (foto), va fi audiat în calitate de martor în dosarul lui Mihail Vlasov, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) a României. Dosarul se judecă în apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
În acest dosar vor fi audiaţi ca martori mai mulţi politicieni de la vârf, printre care Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL, Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor, Victor Babiuc, fost ministru al Apărării ş.a. Viorel Arion va trebui să se înfăţişeze în instanţă pentru a da declaraţie de martor în data de 16 noiembrie. Fostul edil era deputat pe vremea când s-au petrecut faptele anchetate în acest dosar.
Dosarul în care fostul preşedinte al CCI a României este acuzat de dare de mită a fost trimis în judecată în 15 iunie 2015 de DNA. Mihail Vlasov este acuzat că în calitate de preşedinte al CCI a României, i-a cerut unui parlamentar să promoveze un proiect de lege, de care era interesat în nume personal. Actul normativ făcea referire la registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului. Din datele procurorilor, cererea lui Vlasov a fost făcută în condiţiile în care CCI a României intenţiona să preia Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. În schimbul susţinerii proiectului legislativ, fostul preşedinte al CCI a României i-a promis parlamentarului o funcţie în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, mai arată procurorii DNA. Curtea de Apel Bucureşti, instanţa care a judecat dosarul în fond, l-a achitat pe Mihail Vlasov, arătând că nu există probe că acesta a săvârşit infracţiunea de care-i acuzat. Procurorii DNA au atacat sentinţa cu apel, dosarul fiind trimis la ÎCCJ spre judecare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 23.09.2016

Ştefan Repede, fost şef al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara Pentru că nu acceptă schimbarea sa din funcţie, dând în

Bulina albă, 23.09.2016

Octavian Mihai Mârza, ciclist la clubul CS Făerag Pentru că a devenit campion naţional la mountainbike maraton în competiţia ce

Gura lumii, 23.09.2016

În lumea sportului jucat pe semicerc circulă o vorbă, şi anume că nu trebuie să ai încredere în străini. Aşa

Închide