Sport

Victorie clară, punctaj maxim, lider în continuare. Este vorba de handbalistele din Deva

Parcursul bun al echipei de handbal feminin de la CSM Deva se confirmă, iar progresul este vizibil în drumul spre atingerea obiectivului propus, reve­nirea pe prima scenă a handbalului fe­minin românesc.

Au început timid meciul
Formația noastră defilează prin Cam­pionatul ligii secunde, acolo unde, în seria C este lider, cu maximum de punc­te. AS Arena Târgu Mureș s-a retras din campionat, iar rezultatele acestei echipe au fost anulate, fără a afecta, însă, clasamentul, în­tru­cât nu acumulase nici un punct. Duminică, hand­ba­listele din Deva, au obținut o nouă vic­torie, a șaptea, de aceas­tă dată în de­pla­sare, la CSU Reșița.
Handbalistele din Deva au deschis scorul, iar gazdele au încercat timid să se im­pună și s-au aflat o sin­gură dată la con­ducere, în minutul 3, când au avut un avan­taj mi­nim, 2-1. Apoi, treptat, jucă­toa­rele pregătite de prof. Daniel Gheorghe au preluat con­trolul partidei și s-au desprins pe tabelă, diferența de scor cres­când odată cu trecerea tim­pului, ast­fel că în mi­nu­tul 26 au con­dus cu scorul de 16-8. La finalul pri­mei reprize, de­vencele au intrat la vestiare liniștite, având un avans de opt goluri, 19-11.

O nouă victorie
Diferența dintre cele două formații s-a mărit pe par­cursul reprizei secunde, în avantajul devencelor. Finalul de partidă a consemnat o nouă victorie, cu scorul de 37 – 24, a echipei din Deva, care își con­so­lidează poziția de lider în seria C.
Au evoluat la echipa deveană: Ana Inculeț, Andreea Nastasă, Bianca Cherecheși (5 goluri marcate ),Irina Croitoru (3), Daniela Toader (3), Diana Șamanț (2), Orsolya Mozes (3),Tatiana Sutranova (3), Alexandra Orșivschi (3), Sarah Darie (1), Zsofia Csavar, Nicoleta Deaconu (1), Andreea Tetean (2), Fanta Diagouraga (6), Lavinia Florea (5) și Teodora Popescu.
Cu această victorie, CSM Deva are punctaj maxim, 21 de puncte, fiind urmată în clasament de CSU Cluj (6 meciuri disputate), ACS LR Turda (7) și CSU Oradea (fiecare dintre acestea având 12 puncte), CSU Reșița cu 4 puncte și CSU UV Timișoara cu 1 punct, ambele din 7 meciuri.
Primele două cla­sate din cele trei serii ale Diviziei A și cele mai bune două locuri se vor califica în barajul de pro­movare în Liga Flo­rilor, primul eșa­lon valoric al hand­ba­lului feminin au­toh­ton.
Din nou, cam­pio­na­tul se în­tre­rupe pentru patru săptămâni, CSM Deva ur­mând a evolua, etapa viitoare, în 10 martie, acasă, cu ultima clasată din serie, CSU UV Timișoara.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura