FlashPolitica si administratie

Viceprimarul de la Densuş pregãteşte alegerile locale

 05 traian bugari densus (15) Sorina Popa

Locuitorii comunei Densuş trebuie să se prezinte, din nou, la vot, la nici un an de la organizarea alegerilor locale, după ce primarul Sorin Ştefoni a plecat  la Bucureşti, ca secretar de stat în Ministerul Muncii.

Prin tragere la sorţi  
Data alegerilor parţiale a fost stabilită pentru 26 mai 2013. Printr-un ordin al prefectului judeţului, s-a numerotat Circumscripţia electorală nr. 1 Densuş. Cu acest prilej, prefectura anunţă juriştii care nu fac parte dintr-un partid politic şi care vor să îndeplinească  funcţia de preşedinte sau locţiitor al biroului electoral de circumscripţie al comunei Densuş, preşedinte şi locţiitor al birourilor electorale ale secţiilor de votare, să se adreseze Instituţiei Prefectului, în vederea înscrierii pe lista cu persoanele propuse. Desemnarea pe aceste posturi va fi făcută de către preşedintele Tribunalului Hunedoara, prin tragere la  sorţi. Înscrierile se fac la sediul Prefecturii Hunedoara, camera 4, până în data de 23 aprilie, ora 12, pentru funcţia de preşedinte sau locţiitor al  biroului electoral de circumscripţie al comunei Densuş şi până în 14 mai  2013, ora 10, pentru funcţia de preşedinte şi locţiitor al birourilor electorale ale secţiilor de votare. La înscriere se va prezenta actul de identitate şi dovada absolvirii studiilor juridice.

Viceprimarul execută ordinele, dar şi candidează
Viceprimarul comunei Densuş, Traian Bugari (foto), cel care conduce în prezent primăria, trebuie ca până cel mai târziu în 28 aprilie 2013, să delimiteze şi să numeroteze secţiile de votare din circumscripţia electorală. De asemenea, cel mai târziu până la data de 10 mai 2013, el trebuie să stabilească locurile speciale pentru afişaj electoral.
Traian Bugari (PNL) candidează la postul de primar al comunei, la alegerile din 26 mai. Acesta a mai deţinut funcţia de primar al comunei între anii 1990 şi 1996 şi este viceprimar al comunei din anul 2008. El are cele mai mari şanse să ajungă din nou edil şef.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura