Politica si administratie

Verificãri la instituţiile din subordinea judeţului

05 Teatru  Sorina Popa

Pentru că i-au ajuns la urechi mai multe informaţii cum că banul public nu a fost cheltuit eficient, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian David, a ordonat efectuarea de verificări la toate direcţiile şi instituţiile din subordinea instituţiei pe care o conduce.

Astfel, la Teatrul de Artă Deva, este pe final o verificare a Corpului de Control şi Serviciul de Audit ale CJ Hunedoara. „Am trimis corpul de control la teatru pentru a vedea dacă unele achiziţii făcute aici au fost efectuate corect, din punct de vedere al legii. Urmează să fie efectuată şi o verificare din partea Serviciului de Audit, pentru că ne interesează dacă cheltuielile au fost făcute legal şi oportun. Vreau ca banul pulic să fie cheltuit eficient”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara.
Adrian David a anunţat şi că se lucrează la un regulament privind achiziţia de bunuri şi servicii cu valori de peste 1.000 de lei. Regulamentul va fi supus spre aprobare consilierilor judeţeni la şedinţa din luna august, urmând ca fiecare cerere de achiziţie să fie postată apoi pe site-ul instituţiei, timp de trei zile.
„Am dispus instituirea unui regulament de achiziţii publice pe bunuri şi servicii care depăşesc 1.000 de lei. Nu va exista nici o achiziţie a unei instituţii publice subordonate CJ Hunedoara care să nu stea pe site-ul Consiliului şi pe site-ul propriu al instituţiei respective timp de 72 de ore, pentru studiu”, a conchis preşedintele CJ Hunedoara. Potrivit acestuia, toate instituţiile din subordinea instituţiei pe care o conduce vor fi verificate. Întrebat dacă va schimba din funcţie vreun director al acestor instituţii, în caz că se va dovedi că banul public nu a fost cheltuit cum trebuie, Adrian David susţine că nu va sta pe gânduri să facă acest lucru. „Dacă vor fi presiuni politice să nu schimb din funcţie pe directorii PNL care au greşit, voi demisiona din postul de preşedinte al Consiliului Judeţean”, a adăugat David.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura