ActualitateFlash

Verde la distracţie în ştrandul din Geoagiu-Băi. În weekend, vine şi Smiley!

7 Geoagiu Bai (18)Magdalena Şerban

Soarele a început să ţină cu lumea dornică să petreacă în această vară. Aşa că fiecare şi-a cam făcut planuri pentru mini-vacanţa de Rusalii, sărbătoarea fiind chiar în weekendul ce urmează. Reprezentanţii Complexului Băile Daco-Romane din Geoagiu-Băi dau asigurări că totul este pregătit pentru cei care vor să le calce pragul atât ziua în ştrand, pentru o baie răcoroasă, cât şi seara, în clubul Tarabostes din incinta complexului. Surprize vor fi multe.

Plajă pe şezlonguri gratuite
Veniţi cumva la plajă? Nimic mai simplu: la ştrandul din Geoagiu-Băi, vă aşteaptă un şezlong oferit din partea casei, pentru a avea o şedere cât mai plăcută. În total, să tot fie vreo 800 de şezlonguri gratuite şi 130 de cabine. Copiii se pot bucura de spaţii de joacă special amenajate, iar mâncarea bună poate să fie savurată, alături de băuturile ce-ţi răcoresc sufletul. De asemenea, urmează ca începând cu luna iulie să fie puse în funcţiune şi bazinul olimpic şi o linie modernă de autoservire. Preţurile de intrare sunt la acelaşi nivel cu cel de anul trecut, adică 15 lei pentru copii şi pensionari şi 20 de lei pentru adulţi.

Seara, în club
Ca distracţia să fie maximă, sâmbătă seara, începând cu ora 22, invitatul special al Clubului Tarabostes este nimeni altul decât Smiley, artist la care fetele cam fac coadă. DJ Alexandru Eftimie şi MC Fan de la Radio 21 vor completa programul hiturilor verii, iar animatoarele îi vor ţine cu ochii larg deschişi pe cei prezenţi. Preţul de intrare în club este de 20 de lei. Informaţii suplimentare despre eveniment şi totodată rezervări se pot obţine la numărul 0722-488.123.

Cine este Smiley
Smiley este un cântăreţ, compozitor, producător, prezentator şi actor român. De-a lungul timpului, a ajuns în atenţia publicului, atât ca solist al trupei SIMPLU, cât şi ca artist solo. Albumele sale de debut au avut vânzări uriaşe şi au atras simpatia oamenilor. Succesul ca artist pop i-a deschis drumul spre dezvoltarea talentului de producător. A început să colaboreze cu numeroşi artişti români, iar în 2009, Smiley şi-a fondat propria casă de producţie, HaHaHa Production. De asemenea, Smiley a mai produs hituri şi pentru Morandi, Puya, Delia, Wanda, Zero, Elena Gheorghe, CRBL, Anda Adam, Andreea Bănică, Mandinga, Loredana, Andra, Corina, Cream, Emanuel. Colaborările naţionale i-au deschis o nouă uşă: colaborări internaţionale. Artistul a produs muzică pentru cântăreaţa de origine italiană In-Grid şi pentru rapperul american Sway. A prezentat emisiunea „Românii au talent” şi a fost unul din cei patru juraţi din cadrul emisiunii „Vocea României”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura