Comunitate

Vața s-a pregătit de oaspeți

Magdalena Șerban

Conducerea locală din Vața de Jos este din ce în ce mai activă în materie de promovare a specificului zonei, a tradițiilor și a frumuseților și bine­cu­vântărilor primite de la Dumnezeu. Zilele trecute, aici a avut loc eve­ni­mentul cultural gastronomic „Vața se pregătește de oaspeți” – organizat de administrația publică împreună cu Agenția Națională a Zonei Montane și Grupul de Acțiune Locală – GAL Țara Zarandului.

S-a schimbat primarul, s-a schimbat norocul
„Zeci de iubitori și păstrători ai auten­ticului – fie că vorbim despre obiceiuri, tradiții sau preparate culi­nare produse în gospodăriile autoh­tone – au demonstrat o dată în plus că trăim într-un ținut care merită să fie descoperit și prețuit de cât mai multă lume. Iar oaspeții de seamă ai zilei, între care au fost prezenți și repre­zen­tanții celor mai importante instituții județene și naționale, s-au arătat pe deplin convinși de acest adevăr. La Căminul Cultural din Vața de Jos au fost dezbătute și chiar stabilite unele strategii de cooperare între micii fer­mieri, producătorii locali, unitățile de alimentație publică, UAT-uri, iar par­ti­ci­panților la cursurile de formare pro­fe­sio­nală pentru persoanele care deser­vesc Puncte Gastronomice Locale le-au fost înmânate atestatele de spe­cia­litate. Și, așa cum le șade bine oa­menilor locului, aceștia au arătat tu­tu­ror oaspeților că în Țara Zarandului nici o bună primire nu începe și nu se gată fără Dumnezeu și fără Tezaurul Uman Viu al UNESCO, taragotistul Pera Bulz. Astfel, evenimentul s-a încheiat în satul Ciungani, cu o slujbă religioasă săvârșită la Izvorul de leac, urmată de un recital susținut de renumitul nostru instrumentist. Pentru participare, pentru implicare, pentru inima tuturor mare, un mulțam până la Soare! Hristos să binecuvinteze aceste locuri, pe noi – oamenii de aici și pe toți oas­peții noștri! Doamne ajută”, a subliniat primarul din Vața de Jos, Liviu Ioan Lință.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura