Vară cu lucrări mari la Blăjeni
Magdalena Șerban
De la drumuri modernizate la iluminat public eficientizat, totul se întâmplă în comuna Blăjeni din fonduri câștigate de administrația publică locală de aici.
Drumurile bune sunt cele asfaltate
În baza unui contract de finanțare în valoare de 9,8 milioane de lei, parafat pentru modernizarea drumurilor vicinale și a celor de interes local, în cadrul proiectului care se derulează prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, conducerea publică din Blăjeni se află în plin proces de implementare a demersului, lucrările fiind avansate față de grafic. ,, Avem și contribuție proprie, dar ca orice obiectiv care va deservi comuna noastră mulți ani, e nevoie și de efort local. Este un program major, care asigură condiții bune atât pentru noi, cei de aici, cât și pentru vizitatori. Ne aliniem drumurilor europene, nu celor uitate de timp”, a transmis primarul din Blăjeni, Horia Jurca. Reamintim că prin „Anghel Saligny”, 157 de obiective hunedorene au parte de susținere financiară și reprezintă cea mai mare finanțare dată de executiv, județului nostru. Referitor la lucrări, ele implică racordarea la sistemele de apă și canalizare, iar zeci de kilometri de drumuri vor fi asfaltate pentru prima dată. Astfel, pe această axă, la nivel național s-au solicitat finanțări totale de peste 137 miliarde lei, cu toate că bugetul schemei s-a ridicat la numai 65,5 de miliarde lei.
Lumină multă, pe bani mai puțini
,,Prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), deci din bani neram-bursabili, avem în lucru iluminatul public, mai exact înlocuirea vechilor lămpi stradale cu unele noi, moderne și foarte eficiente energetic, sistem de tele-gestiune pentru control sporit, dar și extinderea iluminatului public în câteva sate (Blăjeni-Vulcan, Plai, Grosuri, Reț, Criș). Orice economie la buget e importantă, mai ales pentru unul mic, așa cum e al nostru“, a mai precizat edilul. Sumele au fost alocate în funcţie de categoria unităţii administrativ-teri-toriale, respectiv: pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori – maximum 1.000.000 de lei; pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori – maximum 2.000.000 lei; pentru oraşe – maximum 3.000.000 lei; pentru municipii de rang 0 – municipiul Bucureşti – maximum 60.000.000 lei; pentru municipii de rang I – maximum 6.000.000 lei; pentru municipii de rang II – maximum 5.000.000 lei.