Vânzătoarele de plăcere, datoare vândute la stat

5 martie 2010 | 4 Comentarii | Publicat in: Eveniment, Flash

Livia Botici

Aproape un miliard de lei vechi datorie la stat. Acesta este recordul stabilit de o prostituată hunedoreancă, amendată în cei trei ani de prestat servicii la drumul mare.

Amor de vânzare

Se poate spune despre cea mai veche meserie din lume că are, chiar şi acum, în anul 2010, numeroase profesioniste, dedicate trup şi suflet slujbei. Îmbrăcate cu fuste scurte, decolteuri adânci, tocuri înalte şi machiaj strident, „fetiţele” din judeţ acostează bărbaţii dornici de a savura o partidă de amor, contra-cost. Le găsim peste tot, în gară, la colţul străzii, în benzinării şi pe întregul DN7. Sunt mereu prezente la datorie, indiferent că plouă, că ninge, sau că este soare. Locurile sunt deja binecunoscute de poliţiştii hunedoreni, care le duc la secţie aproape în fiecare noapte. Amenzile curg una după alta, dar „fetiţele”, conştiincioase, se întorc de fiecare dată la locul de muncă.

„Ne-am resemnat, nu avem ce să le facem”

În prezent, în judeţul Hunedoara, există un număr de aproximativ 2.000 de amenzi neplătite pentru prostituţie. Cu toate acestea, instituţiile statului se arată neputincioase atunci când este vorba de colectarea banilor de la datornice. „Nu avem ce să le facem. Până acum, nici o prostituată nu şi-a plătit vreo amendă. Nu au case sau bunuri pe care să putem să le valorificăm, şi astfel, datoriile lor le declarăm insolvabile, pentru ca apoi să trimitem dosarul înspre instanţe. Doar magistraţii le mai pot face, cumva, să plătească, prin muncă, în folosul comunităţii. O amendă înseamnă 30 de zile de muncă”, ne-a declarat Călin Păcurar, şeful Biroului de Executări Silite al Primăriei Deva.

„Amenzi de miliarde”

Valerica M., de 27 de ani, din Lupeni, este cea mai amendată prostituată din judeţul Hunedoara. În trei ani de muncă pe „centură”, aceasta a adunat 60 de amenzi, însumând, în total, o datorie de aproape un miliard de lei vechi. Amenda minimă pentru practicarea prostituţiei este de 500 de lei. Dacă ar fi să calculăm suma minimă pe care „fetiţele” o au de plătit la bugetul statului, ţinând cont de faptul că numărul amenzilor de apropie de 2.000, ajungem la o datorie de 10 miliarde de lei vechi sau la şapte ani de muncă în folosul comunităţii.

Comentarii (4)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. nicolae spune:

    Politisti mai bine s-ar ocupa de coruptie ,furturi , jafuri si alte lucruri mai serioase decit de niste amarite care din cauza ca nu au alte posibilitati fac ce fac .Statul ar trebui sa le ofere lor si altor cetateni sprijin pentru a urma o scoala ,slujba si mijloace de trai ,atunci nu ar mai fi nevoite sa se prostitueze .Ce se intimpla acum in Romania este o mare prostitutie !!11

  2. ion spune:

    Io zic sa fie trimise toate in instanta si condamnate la munca in folosul comunitatii.Sa presteze gratuit o luna dar numai in zona de domiciliu.

  3. nicolae spune:

    UNI SINT POLITISTI SUB ACOPERIRE !!!!

  4. carmen nilescu spune:

    tonul articolului e ….tare. este ca si cum amaratele astea se prostitueaza de placere, nu de saracie si ignoranta si mizerie. iar despre barbatii “dornici” de partide de amor pe centura ce sa mai vorbim… oricum, e clar ca de aia merge tara la vale, ca nu-si platesc nefericitele astea amenzile.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
PDL vrea sã ia totul în 2012

Conducerea filialei judeţene PDL Hunedoara şi-a pregătit deja strategia pe baza căreia vrea să câştige alegerile locale din 2012 şi...

Seminar internaţional la Poliţie

Astăzi, la sediul Poliţiei municipiului Deva, va avea loc un seminar internaţional, la care participă poliţişti din 13 state europene....

Contrabanda cu ţigări, o afacere prosperă

„Ţigări ieftine, ţigări ieftine, ţigări la jumătate de preţ, haideţi, cumpăraţi de la mine!”.

Închide