Sport

Valoare de promovare, finanţe de supravieţuire

04 x 1 Codrut-FlorescuCiprian Marinuţ

Cu o echipă formată din maeştri valoroşi pe patru dintre cele cinci locuri de titulari, Clubul de şah Deva poate emite pretenţii la primele două poziţii care asigură promovarea în SuperLigă la Campionatul Naţional pe Echipe de Seniori – Divizia A, care începe mâine la Olăneşti. Dar, din cauza condiţiilor financiare precare, echipa deveană va refuza promovarea chiar dacă o va obţine prin joc.
Blestemul lui Sisif
Asemenea legendarului Sisif, care fusese condamnat de zei la o caznă perpetuă în infern, fiind sortit să urce un deal împingând o stâncă uriaşă, care o dată ajunsă în vârf, se rostogolea din nou la vale, echipa de la Clubul de şah Deva e condamnată să rămână în Divizia A (eşalonul doi valoric) chiar dacă va avea punctaj de promovare. „Am făcut o echipă puternică, având patru maeştri de valoare la primele patru mese şi jucători valoroşi la masa a V-a şi în rolul juniorului. Din păcate, chiar dacă echipa are potenţial şi se va clasa pe primele două locuri promovabile, suntem nevoiţi să rămânem tot în Divizia A, deoarece resursele financiare ale clubului sunt modeste. Ştiind că nu avem bani de promovare, poate că şahiştii nu vor juca din tot sufletul, dar oricum, mai jos de locul patru nu vom fi. Bucureştenii Costel Burnoiu şi Milu Romeo, care sunt maeştri internaţionali, vor evolua în echipa noastră fără pretenţii financiare”, a afirmat Corneliu Hotăran, preşedintele de onoare al Clubului de şah Deva.
Turneu cu 10 echipe
Turneul naţional al Campionatului Naţional pe Echipe de Seniori – Divizia A se va desfăşura în perioada 11 – 20 octombrie, la Olăneşti şi va avea la start următoarele 10 echipe: CS Sînandriei Timiş; Conpet Ploieşti; Şah Club Galaţi; CSO Cugir; Şah Club Oltenia; Şah Club Deva; CSM Cluj Napoca; CS Aroiadna Suceava; Şah Club Râmnicu Vâlcea; Universitatea Târgovişte. Echipa Clubului de şah Deva este formată din: Costel Burnoiu (maestru internaţional); Romeo Milu (maestru internaţional); Codruţ  Florescu (foto, maestru internaţional); Iuliu Hegeduş (maestru FIDE); Ştefan Bucur (candidat de maestru); Ioan Adam (candidat de maestru); Ovidiu Morar (jucător ctg. I); Mihai Băcilă (junior, ctg. I). În perioada 12 – 19 octombrie, se va desfăşura zilnic câte o rundă de la ora 15, iar ultima rundă, a IX-a, va avea loc duminică, 20 octombrie, de la ora 9.00. Primele două clasate vor promova în SuperLiga României, iar ultimele trei vor retrograda în Divizia B.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura