FlashPolitica si administratie

„Vă tai capu!”, „Vă scot limbile cu patentul”, „Gunoaie mizerabile”. Medicii și asistentele de la Urgența Spitalului din Deva, amenințați

Știm cazuri, în țară, la spitale, unde medicii și asistentele de la Urgențe au fost agresați de aparținătorii pa­ci­enților. La Suceava, de exemplu, mai mulți medici au decis să nu mai activeze în Unitatea de Primiri Ur­gențe (UPU) din cauza agresivității pacienților.

Nu mai vor să lucreze acolo
O doctoriță de acolo a spus că nu va mai lucra la Urgențe, deoarece, din cauza timpului de aşteptare, au intrat foarte violenţi verbal şi limbajul cor­pului extrem de violent sau chiar ame­ninţări, ameninţări inclusiv de tipul „Nu mi-este frică să mă întorc la puşcărie”, aşa mi s-a spus de către un părinte, „Dacă păţeşte ceva copilul meu îl caut şi-l omor pe al tău”.
În multe unități medicale, personalul medical este agresat, amenințat, iar asta devine o problemă. Nu numai pentru medici și asistente, ci pentru bolnavi, deoarece există riscul să nu mai aibă cine să-i trateze.
La Spitalul Județean de Urgență Deva, recent s-a primit pe mail o ame­nințare grosolană. Hârtia nu acceptă cuvintele grele trimise de un personaj frustrat rău.
„Gunoaie mizerabile”, Vă tai capu și mă … în gâtul vostru”, Vă scot limbile cu patentul”, sunt câteva dintre ame­nin­țările la adresa personalului de la Unitatea de Primiri Urgențe.
Greu de priceput ce a crezut omul că rezolvă cu asemenea cuvinte. Cuvin­tele urâte pot doar să-i facă pe medici să renunțe la UPU. În loc să le mul­țu­mim, îi îndepărtăm. Nu așa se fac lu­crurile, iar cel sau cea care a scris ase­menea cuvinte grele ar trebui să vină să-și ceară scuze de la cei care lucrea­ză la UPU de la Spitalul Județean de Urgențe Deva. (S.P.)

One thought on “„Vă tai capu!”, „Vă scot limbile cu patentul”, „Gunoaie mizerabile”. Medicii și asistentele de la Urgența Spitalului din Deva, amenințați

  • Nu sint de acord cu un asemenea comportament din partea pacientilor,dar totusi ceva se intimpla acolo,ati uitat cind a descins acolo chiar presedinteleCJ Nistor L.. Numai la urgente sa n ajungi fereasca Dzeu

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura