Actualitate

Utilaje agricole pentru Lăpugiu de Jos

Magdalena Şerban

Primarul din comuna Lăpugiu de Jos, Alin Chiorean (foto), încearcă, pe cât posibil, să dezvolte agricultura locală, pentru că, după cum spune chiar el, este un domeniu de bază pentru comunitatea pe care o păstoreşte.
“Zilele trecute am achiziţionat din bugetul primăriei un tractor nou, cu tocător (pentru resturi vegetale, crengi etc.). Nu aveam în dotarea instituţiei utilaje agricole, deşi ne sunt necesare. Am vrea să mai luăm câteva. Va fi organizată la Lăpugiu şi o demonstraţie, cu tractoare şi utilaje direct pe păşune, de către o firmă de profil din Braşov. Cred că cel mai probabil se va întâmpla după Paşti. Ne dorim să vină lume din întreg judeţul, nu ne rezumăm doar la localnici, deşi ei sunt primii vizaţi”, a spus edilul din Lăpugiu de Jos. Potrivit acestuia, primăria are în proprietate 400 de hectare de păşune pentru care s-au primit subvenţii, banii fiind de mare ajutor administraţiei locale. “Noi nu concesionăm teren, ci dăm în chirie oamenilor. De obicei, contractele de închiriere se reînnoiesc anual, aşa că putem monitoriza mai bine şi activitatea fiecăruia. Dacă am concesiona (bineînţeles că e vorba de durate lungi), ce certitudine am putea avea că respectivul solicitant întreţine păşunea aşa cum trebuie. Nu avem mulţi investitori în domeniul agricol, deci mai este loc. Există un belgian ce a arendat 150 de hectare pe Valea Mureşului (comunele Lăpugiu de Jos, Dobra şi Burjuc) pentru a cultiva porumb”, a mai completat Alin Chiorean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura