Actualitate

Urs prins în laţ, salvat de jandarmii hunedoreni

03urs prinsJandarmii montani de la Postul Vaţa de Jos au participat la salvarea unui urs care s-a prins într-o capcană, în localitatea Măru, judeţul Caraş-Severin. Aceştia au fost sesizaţi de către jandarmii din Caraş-Severin în 19 august, în jurul orei 14.40. Din datele IJJ Hunedoara, ursul s-a prins în laţ în noaptea de 18 spre 19 august, la marginea unei livezi de pruni şi meri. Animalul a fost descoperit de proprietarul livezii care l-a anunţat pe paznicul de vânătoare al fondului cinegetic din zona localităţii Măru. După ce zona a fost securizată la faţa locului a intervenit o echipă formată din rangeri, jandarmi montani şi medic veterinar în cadrul Proiectului LIFE Connect Carpathians. Animalul a fost tranchilizat şi eliberat din laţ. În urma intervenţiei, ursul de aproximativ doi ani şi 100 de kg nu avea răni vizibile, fiind supravegheat până când şi-a revenit şi s-a retras în pădure. Postul de Jandarmi Montan Vaţa de Jos are competenţă teritorială pe raza a opt judeţe. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura