Flash

UPDATE. Doi români au fost uciși în atacurile teroriste din Paris

401646-316430735136236-1649251784-nDoi cetățeni români au fost uciși în timpul atacurilor teroriste de vineri seara de la Paris. Cei doi sunt sunt Lăcrimioara Pop, originară din Baia-Mare, şi Ciprian Calciu, din Tulcea. Aceștia se aflau pe terasa “La Belle Equipe”, unde participau la o aniversare, fiind răpuşi de ploaia de gloanţe dezlănţuită de automatele Kalașnikov ale teroriştilor

Ciprian şi Lăcrămioara (în foto) erau împreună de câţiva ani şi aveau un copil de un an şi jumătate. Vineri seară participau la o aniversare Ciprian Calciu avea 32 de ani. Era în Franţa de câţiva ani cu mama şi cei doi fraţi mai mici. Avea o mică afacere: făcea service pentru ascensoare. În Hexagon a cunoscut-o pe Lăcrămioara Pop, o maramureşeancă de 29 de ani, care lucra într-un restaurant. Au rămas împreună..

Copilul lor, de numai un an şi jumătate, era noaptea trecută cu bunica din partea mamei. Tot cu bunica rămăsese şi fetiţa de 11 ani pe care Lăcrămioara o avea dintr-o căsătorie anterioară.

Pe terasa La Belle Equipe, teroriştii au omorât 18 persoane.646x404

Un nou bilanț al atentatelor

Până sâmbătă seara, bilanţul victimelor atentatelor teroriste din Paris a ajuns la 129  – nu 140 cum s-a transmis sâmbătă dimineața -de morţi şi 352 de răniţi, dintre care 99 în stare gravă, a anunţat procurorul general din Paris, Francois Molins, citat de publicaţia franceză Le Figaro. Aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

„La această oră, deplângem moartea a 129 de persoane, este un bilanţ provizoriu şi evolutiv, ţinând de numărul important de răniţi; 352 de persoane sunt rănite, dintre care 99 în stare de urgenţă absolută”, a declarat Francois Molins, procurorul general din screen_shot_2015_11_14_at_12_35_30_am_45962500Pris, la o conferinţă de presă. „Şapte terorişti sunt morţi”, a precizat Molins. El a mai anunţat că a declanşat dispozitivul celulei de criză în Parchetul din Paris care permite mobilizarea tuturor magistraţilor din Capitală.  La caz lucrează „22 de magistraţi din Parchet”, asistaţi de patru grefieri. Autorităţile au deschis o anchetă pentru acuzaţia de „asasinare în bandă organizată în legătură cu o organizaţie criminală”.

Suspecți arestați la Bruxelles

Patru persoane au fost arestate de autorităţile belgiene, după ce au avut loc mai multe percheziţii în Bruxelles, sâmbătă după-amiază, în cazul atentatelor teroriste din Paris de vineri seară. Percheziţiile au avut loc în localitatea Molenbeek-Saint-Jean, care aparţine administrativ de Bruxelles. Ministrul belgian al Justiţiei, Koen Geens a declarat pentru televiziunea belgiană RTBF că aceste arestări „pot fi văzute ca având legătură cu un autoturism Polo gri, înmatriculat în Belgia, găsit în faţa sălii Bataclan”, unul dintre locurilctu7uzpw4aakxu3_jpg_large_76169400e în care au avut loc atentatele teroriste din Paris de vineri seară.

În Paris, mai mulţi martori au declarat că atacatorii au sosit la bordului unui autoturism înmatriculat în Belgia. Una dintre ipotezele vehiculate este că aparţine unei echipe venite din străinătate, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Localitatea Molenbeek este, de mai mulţi ani, unul dintre centrele militanţilor islamişti radicali din Belgia şi mulţi tineri pleacă de aici pentru a se duce în zonele de conflict din Siria, să lupte alături de militanţii SI din ţară. Atacatorul de origine marocană, în vârstă de 26 de ani, dintr-un tren al companiei Thalys, care a fost oprit de trei soldaţi americani, în luna august, locuise în zona Molenbeek.

Trei echipe de teroriști, bine coordonate11140132-77367368

Atentatele din Paris, de vineri seară, soldate cu 129 de morţi şi 352 de răniţi, au fost comise de trei echipe de terorişti foarte bine coordonate, a declarat procurorul general din Paris, Francois Molins. În cazul atacurilor de vineri seară, este vorba despre „trei echipe de terorişti foarte bine coordonate”, a subliniat Molins.

Procurorul general din Paris a precizat că prima echipă, compusă din trei atacatori kamikaze, a acţionat în zona Stade de France, cea de-a doua, aflată la bordului unui autoturism Seat Leon, negru, a deschis focul asupra teraselor cafenelelor şi restaurantelor, iar cea de-a treia, care s-a deplasat cu un autoturism Volkswagen Polo, fiind compusă din trei persoane, a atacat sala de spectacole de la Bataclan.

Unul dintre atacatorii de la Bataclan a fost identificat. Este vorba despre un cetăţean francez, născut în data de 21 noiembrie 1985, în departamentul Essone, din regiunea Ile-de-France, a Parisului, zona în care au avut loc atentatele. El a fost condamnat de opt ori în perioada 2004-2010, dar nu a executat vreo sentinţă în închisoare. Ar fi făcut obiectul unei mişcări de radicalizare în 2010, potrivit procurorului general din Paris.

 

Statul Islamic a revendicat atacurile

Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic, care susţine că acestea sunt o reacţie la ofensele aduse profetului musulman Mahomed şi la raidurile aeriene efectuate de Franţa în Siria şi Irak. Într-un mesaj video nedatat, publicat pe internet, teroriştii anunţă că Franţa va rămâne una din principalele ţinte. Teroriştii confirmă că în noaptea de vineri spre sâmbătă,  la Paris au fost 8 atacatori sinucigaşi care şi-au detonat centurile cu explozibil în ţintele alese.

Trei zile de doliu național în Franța

După reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate de sâmbătă, preşedintele Francois Hollande a acuzat direct gruparea Statul Islamic pentru atacurile de la Paris. Hollande a declarat trei zile de doliu naţional.

„Un act de război comis de o armată teroristă, DAESH,  o armată jihadistă, împotriva Franţei. Împotriva valorilor pe care le apărăm în toată lumea. Împotriva a ceea ce suntem ca ţară liberă.  Un mesaj care se adresează întregii lumi. A fost un act de război pregătit, organizat, planificat din exterior cu complicitate din interior,  lucru pe care ancheta îl va stabili. […]  Ţara este în durere şi am semnat actul prin care am decretat 3 zile de doliu national”, a declarat preşedintele francez.

One thought on “UPDATE. Doi români au fost uciși în atacurile teroriste din Paris

  • Dumnezeu sa-i primeasca in lumea dreptilor, sa-i odihneasca in pace. Dumnezeu sa o ocroteasca pe fetita lor ramasa acasa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura