Unul în arest, doi sunt liberi

14 ianuarie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Unul dintre membrii grupării de spărgători, destructurată de poliţişti la finele săptămânii trecute, a fost arestat pentru 30 de zile.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au cerut arestarea preventivă a unuia dintre cei trei tineri cercetaţi pentru mai multe furturi comise în ultima parte a anului trecut şi începutul acestui an. Judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis propunerea de arestare preventivă a lui Radu Eugen, din Petroşani, tânărul fiind cercetat pentru trei infracţiuni de furt calificat. Suspectul a solicitat luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, cerere respinsă însă de magistrat.
În acest dosar, poliţiştii au descins la locuinţele a trei bărbaţi din Valea Jiului, doi din Petroşani şi unul din Petrila, toţi fiind suspectaţi de comiterea mai multor spargeri. Cei trei au creat un prejudiciu de peste 50.000 de lei, iar mai multe bunuri furate au fost descoperite în urma unor percheziţii efectuate la locuinţele lor. Anchetatorii au spus că gruparea formată din Bogdan Tibor, Eugen Radu şi Adrian Şerban ar fi acţionat atât la locuinţe particulare ori garaje, cât şi la societăţi comerciale, în special magazine de alimentaţie publică. Au sustras produse alimentare, ţigări, bani, cât şi electronice ori alte bunuri ce puteau fi valorificate ulterior. (M.Gânju)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Hoaţa cu detergenţii a mai făcut o victimă

Se pare că femeia care a reuşit să înşele şi să fure, după un periplu de câteva zile, sume însemnate...

Castelul Corvinilor, tot mai căutat de turiştii din ţară şi străinătate

Unul dintre cele mai frumoase monumente medievale din estul Europei, Castelul Corvinilor, a primit, anul trecut, peste 400.000 de vizitatori....

Firme de pază amendate de Consiliul Concurenţei

Peste 90.000 de euro este valoarea totală a amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei celor două societăţi de pază, pentru că...

Închide