Unul dintre spărgătorii de la Altex Petroșani – după gratii pentru cel puțin 7 ani
Doi tineri, unul din Petroșani, iar celălalt din Tg. Jiu, au reușit să fure din magazinul aflat într-un complex comercial de la ieșire din Petroșani, mai multe telefoane mobile și ceasuri în valoare de peste 38.000 de lei.
Cei doi și-au planificat în detaliu spargerea, dar au fost prinși și condamnați la Judecătoria Petroșani la închisoare cu executare. Cel care a pus la cale totul, recidivistul din Târgu Jiu, a făcut apel la sentință și a cerut o pedeapsă mai mică. Instanța de apel a reținut că inculpatul a dat dovadă de îndrăzneală accentuată, de desconsiderare a normelor de conviețuire socială, aspecte ce impun aplicarea unor măsuri de constrângere ferme și descurajante. Prin urmare i-a respins apelul considerând că este nefondat. Recidivistul va executa pedeapsa de 7 ani și 8 luni de închisoare, iar complicele său din Petroșani va sta cinci ani după gratii. (M. Gânju)