Politica si administratie

Universitatea din Petroşani, la prima întâlnire a grupului de lucru Iniţiativa RO European Universities

Maximilian Gânju

Grupul reuneşte reprezentanţi ai unor universităţi româneşti membre în alianţe europene care implementează proiecte Erasmus+ European Universities, printre acestea fiind şi Universitatea din Petroşani.
Întâlnirea a fost iniţiată Universitatea de Vest din Timişoara, lucrările urmărind iden­tificarea activităţilor la care este nevoie de colaborare între aceste instituţii pentru a depăşi diverse obstacole. ”În cadrul primei întâlniri a grupului de lucru s-au prezentat proiectele la care iau parte fiecare dintre cele nouă universităţi reprezentate. Este pro­babil primul cadru formal în care sunt prezentate, împreună, aproape toate pro­iectele European Universities câştigătoare din care fac parte şi universităţi din Ro­mânia. (…) Ulterior s-au stabilit paşii pentru a începe comunicarea cu instituţiile cen­trale relevante în vederea susţinerii imple­men­tării activităţilor respective şi, dacă este cazul, pentru a dezvolta cadre instituţionale ori legale necesare”, se arată într-un co­municat al UVT.
Universităţile participante la acest demers îşi asumă nu doar implementarea proiectelor din care fac parte, ci rolul de parteneri ai Ministerului de resort sau ai altor instituţii centrale în vederea generării de politici publice, de inovare în domeniul educaţiei şi cercetării şi de promovare a învăţământului românesc şi a comunităţilor academice pe care le reprezintă, la nivel european şi global. Universitatea din Petroşani a fost selectată de către Comisia Europeană în cadrul apelului vizând con­sti­tuirea reţelelor Universităţilor Europene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura