Sport

Un singur hunedorean la startul sezonului de Raliu în Coastă

04 x 2 Ionut-RudeanuCiprian Marinuţ

Ionuţ Rudeanu este unicul pilot din judeţul Hunedoara care va lua startul în ediţia 2013 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă (CNVC), care debutează în acest weekend la Braşov. Multiplul campion Mihai Cîmpeanu ratează startul, din cauza unor probleme de sănătate, dar promite că va intra în cursă pe parcurs.

Dat afară pe uşă, intră pe geam
Ionuţ Rudeanu a câştigat o etapă a cursei de la Braşov încă înainte de start. Astfel, deveanul a reuşit să fie acceptat în cursă, deşi, la un moment dat, a constatat cu surprindere că i s-a refuzat înscrierea în concurs. „La competiţie, s-au înscris mai mulţi sportivi decât cei 90 admişi de regulamentul cursei, iar organizatorii au refuzat înscrierea unor piloţi, iar pe lista respinşilor, figuram şi eu. Era o problemă referitor la achitarea în termenul prevăzut a taxei de concurs, am plătit penalizarea şi am fost acceptat la start”, a spus Rudeanu. Pilotul devean care va concura pe un Mitshubishi Evo 9 are
obiective îndrăzneţe. „Îmi propun să fiu pe podium la clasa 3 în toate cursele la care voi lua startul”, a spus Ionuţ Rudeanu.
Brădeanul Mihai Cîmpeanu, cel mai galonat pilot hunedorean în cursele de Viteză în Coastă, pierde startul de la Braşov. „Am unele probleme de sănătate, care au necesitat şi o mini-intervenţie chirurgicală, iar medicul mi-a interzis să concurez o perioadă de timp. Voi începe însă sezonul la Raliul Căprioara din 10-12 mai de la Deva, iar apoi, voi participa şi în Campionatul Naţional”, a spus Mihai Cîmpeanu.

Trei maşini Ferrari la start
Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop (CNVCD) debutează în acest weekend la Braşov şi aduce mai multe noutăţi în program. Prima etapă, „Drumul Poienii’” sau „Marele Premiu al Oraşului Braşov“, revine în calendarul competiţional după saşe ani de absenţă. Cursa se anunţă una extrem de disputată, cu peste 90 de piloţi înscrişi pe lista de start, cu trei bolizi Ferrari şi cu multe vedete la start.  Pentru CNVCD, sezonul 2013 înseamnă şi modificări importante de regulament şi în desfăşurarea competiţiei. S-a renunţat la etapele duble, ceea ce a dus la înjumătăţirea numărului întrecerilor din calendar. Noul format prevede împărţirea etapelor în două zile, cu antrenamente şi calificări alergate sâmbăta, în timp ce ziua de concurs este duminică. Pentru stabilirea clasamentului, vor conta ambele manşe de concurs, rezultatul cumulat fiind luat în calcul, ceea ce va elimina manşele cu participare redusă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura