Un post trafo, mărul discordiei pentru unii consilieri hunedoreni

Magdalena Şerban

Acordarea unui mandat special împuternicitului Consiliului Local Hunedoara în Adunarea generală a Acţionarilor la SC Parc Industrial SRL, pentru a vota aprobarea contractării unui credit în valoare de 475.050 de lei pentru un post electric de transformare şi lucrări de instalaţii de energie electrică în parcul industrial amintit, a atras vociferări într-o şedinţă a legislativului local hunedorean. Cu toate acestea, s-a primit aprobare. Potrivit directorului  general al SC Parc Industrial SRL, Valeriu Bejinariu (foto), postul trafo este indispensabil, deoarece sunt parcele care nu beneficiază de alimentare cu energie electrică. Prin urmare, nu pot fi concesionate, deoarece nu se respectă condiţiile impuse în ceea ce priveşte asigurarea utilităţilor.

Urmează licitaţie

„Administrăm aproximativ 21 hectare, iar gradul de ocupare efectiv este de 55 la sută, ceea ce înseamnă că cca 9,7 hectare nu sunt ocupate. Din această suprafaţă, societatea deţine pe platforma parcului industrial aproximativ 6 hectare, împărţite în 12 parcele, ce nu permit, momentan, branşarea la reţeaua de alimentare cu energie electrică. Din cele 9,7 hectare, am pregătit luna trecută, 3,7 hectare, pentru a fi încredinţate agenţilor economici interesaţi, existând toate utilităţile necesare desfăşurării activităţilor. Mai mult decât atât, la finalul acestei luni, vom putea pune la dispoziţia agenţilor economici, spre concesiune, prin procedura de licitaţie, şi aceste parcele de teren. Până la sfârşitul anului 2012, gradul de ocupare a suprafeţelor efectiv funcţionale va fi maxim“, a spus Valeriu Bejinariu.

„Nu este oportun, ci absolut necesar”

Potrivit directorului general, investiţia în  postul de transformare nr. 2 este o gură de oxigen pentru parcul industrial. „Investiţia pe care ne-am propus-o prin acest credit nu se rezumă la a achiziţiona un transformator, ci este vorba de realizarea unui post de transformare cu două module de putere, realizarea a două linii interne de alimentare cu energie electrică între postul de transformare nr. 1 şi postul de transformare nr. 2, în lungime totală de 2.750 m şi de schimbare a celor două linii exterioare principale de alimentare cu energie electrică, cu plecare din staţia SC Transelectrica, până în postul de transormare nr. 1, în lungime totală de 1.000 m, actualele linii de alimentare fiind moştenite din vechea platformă a combinatului siderurgic, având peste 40 de ani şi creându-ne probleme reale în exploatarea lor, precum şi cheltuieli financiare greu de suportat şi previzionat”, a mai punctat Valeriu Bejinariu. Ceea ce ar trebui să dea de gândit gurilor mari este că în perioada 2004-2012, aceste parcele au fost ocupate de diverşi agenţi economici, care, în cea mai mare parte, au renunţat la investiţiile propuse şi implicit, la contractele de concesiune, din cauza inexistenţei unei banale, dar necesare branşări la reţeaua de alimentare cu energie electrică.

„Nu sunt bani publici, cum nici preţul nu e prea mare”

Cât priveşte acuzaţia cum că banii publici ar fi la baza investiţiilor, administraţia parcului face lumină. „Societatea noastră nu administrează bani publici şi nu a administrat niciodată banii publici ai municipiului Hunedoara. Valoarea investiţiei este asigurată în parte, atât  din împrumutul contractat, cât şi din sume proprii ale societăţii noastre. Din punct de vedere al posibilelor finanţări, trebuie să recunosc că există discuţii clare şi avansate, atât cu arcul guvernamental, cât şi cu organismele la care sunt afiliate aceste parcuri industriale, de încadrare a activităţii acestui segment în sfera IMM, pentru a benefia, în viitor de variante europene de finanţare, dar nicidecum de finanţări de la bugetul municipiului Hunedoara. Parcul Industrial Hunedoara este o structură economică «condamnată» să se dezvolte, să se situeze şi să se plieze cât mai aproape şi cât mai real, de pretenţia agenţilor economici, fie ei locali, dar mai ales, europeni”, a mai precizat, în încheiere, Valeriu Bejinariu, directorul general al PI Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Focuri de armă, trase pentru hoţii de pe calea ferată

Trei bărbaţi au fost prinşi în flagrant, de către poliţişti, în timp ce furau bucăţi din şina de cale ferată

Măgura Pui, campioană de toamnă

Echipa Măgura Pui 2010 a învins şi în ultima etapă a turului în Liga a V-a, seria I şi şi-a

Criminalul minor a fost trimis în judecată

Tânărul de 17 ani, care în urmă cu câteva săptămâni a omorât în bătaie un bărbat din municipiul Vulcan, a...

Închide