Politica si administratie

Un parc nou de 3,6 hectare va transforma zona Delalul Paiului din Deva, cu sprijinul fondurilor europene

Parcul va fi gândit ca un spațiu pen­tru toți: copii, părinți, seniori, iubitori de animale, sportivi sau pur și simplu oameni care își doresc un moment de liniște în mijlocul naturii, anunță ADR Vest.
Noua zonă verde va include două pia­țete publice, o zonă terasată cu gra­dene și un parc amenajat special pentru animalele de companie.
Spațiul nou creat va fi dotat cu mo­bilier urban modern, instalații sanitare și electrice, iar zonele verzi vor fi ame­najate cu plante și arbori adaptați zonei, contribuind la îmbunătățirea bio­diversității locale și la reducerea tem­peraturilor urbane în perioadele caniculare.
De viitorul parc se vor bucura nu doar locuitorii din cartier, ci și cei din zona de Sud a orașului, în condițiile în care aproape 30.000 de oameni lo­cuiesc la mai puțin de 2 kilometri de zona ce urmează să fie amenajată.
Peste 2,5 milioane de euro vor fi in­vestiți în proiect, dintre care 1,9 mi­li­oane de euro sunt fonduri neram­bursabile.
Proiectul, ce va fi implementat prin Pri­oritatea 3 din Programul Regional Vest 2021-2027, „Regiune Verde”, ur­mea­ză să fie gata până în primăvara anului 2027.
În total, 40 de milioane de euro vor fi investiți în crearea de spații verzi noi în orașele Regiunii Vest, prin Prioritatea 3 a Programul Regional Vest – „Regiu­ne Verde”. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura