FlashPolitica si administratie

Un grup de membri PSD din Hunedoara a trecut la PNL

05 pnl conferintaNatalia Bumbac

Un grup de membri din organizaţia PSD a municipiului Hunedoara, în frunte cu Ion Orăşanu, liderul organizaţiei de cartier nr. 5, a trecut de ieri la PNL.
Trebuie spus că Ion Orăşanu trebuia să vină în locul liberalului Jane Magaon, care a demisionat din Consiliul local al municipiului, fiind ales pe listele USL din partea PSD, dar a refuzat. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă, la care a participat copreşedintele PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, dar şi o parte din noile achiziţii ale liberalilor.
„Membrii Organizaţiei nr. 5, cea mai mare pe care o are PSD în municipiul Hunedoara, au trecut la PNL. Este vorba de 100 de persoane care au semnat adeziune”, a afirmat primarul Viorel Arion, copreşedintele organizaţiei locale a PNL Hunedoara. În completarea celor spuse de primarul Arion, fostul social-democrat Ion Orăşanu a spus că motivul pentru care a luat această decizie este că nu se mai regăsea în partidul din care a plecat. Acesta a mai spus că s-a alăturat liberalilor ca simplu membru, fără a revendica vreo funcţie în partid sau în administraţie, pentru a sprijini proiectele pe care le desfăşoară primarul Viorel Arion în municipiu.

One thought on “Un grup de membri PSD din Hunedoara a trecut la PNL

  • Bravos națiune ! E superb. Atunci de ce să disprețuim parlamentarii care fac naveta de la un partid la altul ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura