ActualitateFlash

Un grup de australieni îşi petrece „sfârşitul lumii“ în Parâng

Maximilian Gânju

Un grup de australieni a făcut rezervare în Staţiunea Parâng pentru ziua în care mayaşii au anunţat Apocalipsa, adică 21 decembrie 2012. Aceştia au cerut cazare la cabana situată la cea mai mare înălţime din staţiune.

Cazaţi la peste 1.700 metri altitudine

Întregul continent australian ar urmă să fie inundat după data de 21 decembrie, când s-a prevestit sfârşitul lumii, după interpretarea calendarului mayaş. Cel puţin, aşa cred mai mulţi australieni, care vor veni în Parâng, pentru a scăpa de Apocalipsa prevestită de mayaşi. Aceştia şi-au făcut rezervare la o cabană în staţiunea din Valea Jiului şi sunt aşteptaţi vineri să sosească în ţara noastră. Au cerut să fie cazaţi cel mai aproape de vârful Parângului, la cabana situată la o altitudine cât mai mare, iar dorinţa le-a fost îndeplinită şi au primit „adăpost” la o pensiune aflată la o cotă de peste 1.700 de metri.

Motiv de vacanţă

Australienii vor să împuşte doi iepuri dintr-un foc, spun cabanierii. De fapt, ei vor să-şi petreacă vacanţa de sărbători într-un loc exotic, cel puţin pentru ei, apoi „dacă tot o intra Australia la apă, au şanse mari în Parâng să scape”, după cum spune cabanierul care-i va caza pe oaspeţii ce fug de Apocalipsă.  Australienii, refugiaţi tocmai în Parâng de „sfârşitul lumii”, vor veni la invitaţia a doi români stabiliţi în ţinutul aborigenilor. Aceştia le-au povestit despre România şi mai ales de Valea Jiului, locul lor natal, şi i-au invitat aici în vacanţă. „Acum trei săptămâni, am fost contactat de cineva care vine să petreacă sărbătorile aici la cabană, dacă pot găsi locuri unor australieni care vor să vină şi să petreacă de Crăciun în Parâng. Australienii mi-au spus că vor pe data de 21 să fie aici, sus pe munte, pentru că le este frică de faptul că vor fi inundaţi de sfârşitul lumii prezis de mayaşi. Sunt 22 de australieni şi doi dintre ei sunt români plecaţi de mulţi ani din ţară”, a spus Răzvan Marica, unul dintre cabanierii care vor fi gazde oaspeţilor de la celălalt capăt al lumii. Pentru că vin cu copii, turiştii străini sunt cazaţi în două cabane. „Avem un grup de australieni, am înţeles că fug de aşa-zisul sfârşit al lumii. Le-am pregătit un meniu tradiţional cu produse ce nu sunt la ei şi sperăm să se simtă bine. Sosesc în data de 21 şi stau până în 28 decembrie”, a spus un alt cabanier.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura