Comunitate

Un an cu bune şi rele la Rapoltu Mare

04-octavian-roman-primar-rapolt35Magdalena Şerban

Primarul din Rapoltu Mare a schiţat traiectoria anului ce se apropie de sfârşit raportându-se la principalele probleme cu care s-a confruntat, dar şi la lucrări pe care le-a demarat sau deja le-a finalizat.

O recapitulare a investiţiilor…
„Am avut parte de un an cu bune şi cu rele. Încep cu cele rele, pentru a încheia într-o notă de optimism. Seceta ne-a făcut probleme, fiind una prelungită din 2014. Efectele s-au resimţit mai ales în cazul culturilor de porumb, floarea-soarelui şi a lucernei. Debitul de apă a reţelei de alimentare a satelor Rapolt, Bobâlna, Folt şi Boiu s-a redus semnificativ, fiind obligaţi să recurgem la impunerea unui program. Am aprobat  prin şedinţă de consiliu local iniţierea unui studiu de fezabilitate necesar extinderii reţelei de apă potabilă din localitatea Pricaz, pe care dacă reuşim să o realizăm, vom acoperi necesarul de apă în astfel de perioade de secetă. Pe de altă parte, a fost un an bun prin prisma investiţiilor pe care le-am finalizat. Una dintre ele este închiderea deponeului de la Gura Uroiului, care s-a realizat prin ADI Deşeuri, deci pe fonduri europene, dar noi am avut o contribuţie locală de achitat, în cuantum de 1.700.000 de lei. Cu bani europeni am finalizat lucrările de reabilitare şi modernizare a căminului cultural din Boiu şi drumul comunal de acces în satul Folt. În ce priveşte reţeaua de canalizare, datorită fondurilor alocate pentru 2015, suntem foarte avansaţi cu staţia de epurare de la Rapoltu Mare (mai avem împrejmuirea acesteia şi partea de amplasare a containerelor), iar prin convenţia avută cu Ministerul Dezvoltării şi implicit sumele care ne-au fost alocate cu puţin timp în urmă, am reuşit să demarăm şi lucrările la staţia de epurare din Bobâlna. Dacă timpul ne va permite să mai lucrăm până la sfârşitul anului, vrem să începem şi lucrările la staţia de epurare din Folt”, a precizat primarul din Rapoltu Mare, Octavian Roman (foto). Acesta a adăugat faptul că din bani de la bugetul local şi conform programului de achiziţii, s-a început introducerea încălzirii centrale la căminul cultural din Rapolt şi se fac demersuri pentru achiziţionarea unui spaţiu în Bobâlna, în vederea amenajării unei capele. De asemenea, şi la Rapolt se doreşte o casă mortuară, însă pentru obiectivul respectiv încă se caută un spaţiu adecvat. Tot în anul curent, de la Consiliul Judeţean Hunedoara s-au alocat 50.000 de lei pentru modernizarea unor drumuri comunale şi s-a demarat procedura de achiziţii pentru lucrările la drumul din Boiu.

…şi o urare
„Dacă celor mici le-am urat cele bune prin pacheţelele oferite cu ocazia sărbătorilor ce se apropie, comunităţii aş vrea să-i transmit gândurile mele prin câteva cuvinte de suflet. Vă doresc, dragi locuitori ai comunei Rapoltu Mare, să aveţi parte de un Crăciun binecuvântat de prezenţa celor dragi şi să-l petreceţi cu mare bucurie. Anul care vine să vă aducă ceea ce 2015 nu a reuşit, îndeplinindu-vă năzuinţele de mai bine, materializându-vă visele şi oferindu-vă tot ceea ce vă lipseşte. Succes şi La Mulţi Ani buni!”, a fost urarea făcută de Octavian Roman.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura