Actualitate

UDMR vrea alegeri generale anticipate

Sorina Popa

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor (foto), a declarat, duminică, la Deva, că  “UDMR îşi va urmări agenda, nu va face alianţe electorale şi consideră că alegerile anticipate sunt o necesitate. Este o perioadă în care va fi important să explicăm ce am făcut şi să ne asumăm eventualele greşeli comise în perioada guvernării“.

Problema migraţiei politice
Kelemen Hunor a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Deva că o problemă fundamentală a politicii româneşti o reprezintă migraţia politică, “fenomen îngrijorător, care a fost accentuat de sistemul electoral introdus în 2008 şi cu care Uniunea nu a fost de  acord”.
“Pentru România, este de dorit să avem cât mai repede alegeri parlamentare. Se va putea ajunge la anticipate doar dacă va exista consens politic. Constituţia nu permite dizolvarea Parlamentului foarte uşor, dar pot fi organizate alegeri anticipate, dacă va exista consens în clasa politică. UDMR cu 7 la sută în Parlament nu poate declanşa alegeri anticipate, dar va susţine o decizie care să ducă la organizarea lor. Acestea ar putea fi organizate în septembrie. Diferenţa între septembrie şi decembrie nu pare a fi mare, însă, alegerile sunt foarte importante în perspectiva menţinerii echilibrului financiar şi bugetar al ţării. Fiecare zi este foarte importantă“, a subliniat Kelemen.

Nu lasă vistieria goală
Liderul Uniunii a adăugat că guvernele Boc şi Ungureanu au pregătit majorarea salariilor cu 16 la sută în acest an. “Există o rezervă de cinci miliarde de euro la Ministerul de Finanţe, am discutat despre majorarea salariilor cu FMI. Nu lăsăm visteria goală pentru mărirea salariilor începând cu luna iunie“, a adăugat preşedintele UDMR.
Hunor a declarat, aşadar, că UDMR nu face alianţe electorale, însă în Hunedoara, liderul judeţean al maghiarilor face alianţe subterane, se pare cu Usl, schimbând direcţia, acum, după căderea Guvernului Ungureanu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura