Politica si administratie

UDMR a depus listele de candidaţi în judeţ

05-iuliu-winkler  Oana Mihnea

Pentru alegerile locale din 5 iunie, organizaţia UDMR Hunedoara a depus liste de candidaţi în 16 localităţi din judeţ, dintre care şapte municipii şi trei oraşe, dar şi pentru Consiliul Judeţean Hunedoara.

Astfel, lista pentru Consiliul Judeţean este deschisă de liderul UDMR Lupeni, consilierul local Benedekfi David, care este urmat de Burjan Grigorie, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Hunedoara a UDMR. La Deva, lista de candidaţi este deschisă de preşedintele organizaţiei locale, consilierul local Pogocsán Ferdinand, urmat de prof. Máté Marta. Pentru Consiliul local Petroşani, prima pe listă se află dr. Hajdu Gizella, ea fiind urmată de Fülöp Béla. Pentru Consiliul local Vulcan, prof. Illyés Katalin conduce lista candidaţilor UDMR.
Organizaţia judeţeană a decis să intre şi în cursa pentru funcţia de primar în două localităţi. Mai precis, la Primăria Lupeni, unde candideză Benedekfi David, şi la Primăria Hunedoara, unde candidează Kofity Zoltán.
„Alegerile locale sunt un moment important pentru UDMR în judeţul Hunedoara,  o adevărată provocare, deoarece trebuie să dovedim din nou unitatea şi solidaritatea comunităţii noastre. Prin candidaţii pe care i-am propus, dorim să continuăm aceeaşi activitate politică echilibrată pe care am avut-o şi până acum. Printre obiectivele noastre se află bunul mers al localităţilor şi al întregului judeţ, dar şi obiective specifice comunităţii maghiare din judeţ, tradiţiile, cultura, educaţia în limba maternă, într-un cuvânt respectul pentru comunitate. Ne-am propus să păstrăm prezenţa actuală în consiliile locale şi, dacă se poate, să recâştigăm prezenţa în câteva dintre localităţile din judeţ“, a afirmat liderul Organizaţiei Judeţene Hunedoara a UDMR, deputatul european Iuliu Winkler (foto), cu prilejul înregistrării candidaturilor.
Winkler a ţinut să mulţumească tuturor celor care, în contextul creat de noua lege electorală, au semnat pentru depunerea listelor de candidaţi ai UDMR Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura