Actualitate

Ucis în bătaie de amicul de pahar

Maximilian Gânju

Aproape o jumătate de oră și-a lovit vic­tima fără încetare, iar medicii legiști au des­coperit pe trupul celui ucis zeci de lovituri. Victima a a fost desfigurată în bătaie, iar numeroasele fracturi de la nivelul feței au dus la decesul acesteia. Autorul este un re­ci­divist de 29 de ani, din municipiul Hune­doara.

Și-a sărbătorit ziua de naștere
Potrivit anchetatorilor, Emanuel Boldijar (29 de ani) își aniversa ziua de naștere, astfel că a băut fără întrerupere de unul singur în apartamentul unor amici, locuință situată pe același palier cu cel în care locuia victima. Pentru că s-a făcut miezul nopții, amicii i-au spus să plece acasă, dar individul s-a întâlnit pe holul blocului cu victima și i-a propus să bea și să asculte muzică împreună cu el, în­tru­cât își sărbătorește ziua de naștere, pro­punere pe care victima a acceptat-o. ”In­cul­patul a intrat în locuința victimei unde, până în jurul orelor 03.00, au consumat împreună băuturi alcoolice. Pe fondul consumului de alcool, între inculpat și victimă a survenit un conflict spontan, care a degenerat. Astfel, in­culpatul a lovit victima în mod repetat, la ni­velul feței și al corpului, cu obiecte dure, unele alungite, găsite în locuința victimei, iar după ce victima a căzut pe podeaua locuinței ca urmare a loviturilor aplicate, inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele, re­giu­nea facio-cervicală a victimei fiind com­pri­mată între piciorul inculpatului și podeaua lo­cuinței. (…) După încetarea agresiunii, în jurul orelor 03.30, inculpatul a abandonat victima și a părăsit imobilul acestuia în fugă”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Un vecin al băr­batului ucis în bătaie a văzut că ușa apar­ta­mentului este întredeschisă, a intrat și l-a descoperit într-o baie de sânge. Procurorii l-au acuzat de omor iar Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe Boldijar, în vara acestui an, la 10 ani de închisoare. Recidivistul a făcut apel și a cerut Curții de Apel Alba Iulia să-i re­ducă pedeapsa, dar nu numai atât. A motivat că a recunoscut și a regretat fapta, că era băut, lucruri în măsură să justifice aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. Solicitarea i-a fost res­pinsă de completul de judecată, astfel că in­di­vidul va sta după gratii peste 11 ani, pentru că i-a fost adăugată o condamnare ante­ri­oară.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura