Turul II al prezidențialelor: Călin Georgescu, la distanță mare de Elena Lasconi
Un sondaj CURS pentru turul II de la prezidențiale arată o diferență semnificativă de procente între Călin Georgescu și Elena Lasconi. Aceeași cercetare ne spune cum votează în finala pentru Cotroceni alegătorii PSD, PNL și UDMR, scrie fanatik.ro.
Liderul UDMR a spus ceva, membrii vor altceva
Candidatul independent ar fi votat de 57,8% dintre cei chestionați, în timp ce reprezentanta celor de la USR ar urma să obțină 42,2%. Marja de eroare a acestui sondaj este de 0,6%, notează Știripesurse.
Sondajul celor de la CURS a prezentat și modul în care ar vota alegătorii celor șapte formațiuni politice care, după alegerile parlamentare de pe 1 decembrie, au făcut pragul electoral. Datele culese de sociologi îl arată pe Călin Georgescu mare favorit să devină viitorul președinte al României. Astfel, peste 60% din electoratele celor de la PSD și PNL afirmă că votează cu acest candidat independent. Dintre liberali, doar 36,1% au spus că o susțin pe Lasconi.
Surprinzătoare sunt și opiniile celor care au votat UDMR duminică. Cercetarea CURS arată că electoratul formațiunii conduse de Kelemen Hunor ar vota în proporție de 50,4% cu Georgescu și 49,6% cu Elena Lasconi.
Iată, mai jos, răspunsurile date de alegătorii celor șapte partide viitor parlamentare:
• Electoratul USR în proporție de 91,9% ar vota cu Elena Lasconi și 8,1% cu Călin Georgescu
• Electoratul UDMR ar vota în proporție de 50,4% cu Georgescu și 49,6% cu Elena Lasconi
• Electoratul PNL ar vota în proporție de 63,9% cu Elena Lasconi și doar 36,1% cu Georgescu
• Electoratul PSD ar vota în proporție de 60,4% cu Georgescu și 39,6% cu Elena Lasconi
• Electoratul AUR ar vota în proporție de 93,8% cu Georgescu și doar 6,2% cu Elena Lasconi
• Electoratul SOS România ar vota în proporție de 89,6% cu Georgescu și 10,4% cu Elena Lasconi
• Electoratul POT ar vota în proporție de 93,3% cu Georgescu și doar 6,7% cu Elena Lasconi. (A.N.)