Actualitate

Turismul „ruginit” din judeţul Hunedoara

Carmen Cosman

Zone turistice din judeţul Hunedoara, care odinioară erau căutate tocmai pentru spectaculozitatea peisajului, sunt acum inaccesibile publicului larg.

Indicatoare lăsate de izbelişte
Doar câteva locaţii mai sunt promovate de autorităţile responsabile, în timp ce pentru restul, nu se face nimic, aşa încât să poată fi puse în valoare. Puţini sunt cei care le cunosc, iar informaţia este transmisă, cel mult, la fel ca Mioriţa, adică pe cale orală. Cândva, cu ani în urmă, existau plăcuţe indicatoare, ca să îndrume turiştii spre locaţiile respective. Acum, însă, indicatoarele sunt atât de ruginite, încât cu greu mai pot fi descifrate informaţiile de pe ele şi în nici un caz, nu se mai iau ca puncte de reper, decât de către cunoscători.
De exemplu, Cabana Auşelu, situată pe Cheile Tăii din Munţii Şureanu. Aflată într-un peisaj idilic, cabana a fost scoasă din circuitul turistic şi puţini mai sunt cei care ştiu de existenţa ei. Pe drumul ce urcă în Cheile Tăii, ce pleacă din Petrila, prin Taia, există un indicator, mâncat de multă vreme de rugină, pe care cu greu mai pot fi descifrate literele.
Dar nu este singura locaţie învăluită într-un nedorit mister. Şi indicatorul spre Cabana Lunca Florii, la care se ajunge tot pe traseul Petrila – Taia, este la fel de ruginit şi ilizibil. Şi nu este de mirare, dacă ţinem cont de faptul că nici căile de acces spre cetăţile dacice – mult mai cunoscute – nu sunt la îndemâna oricui. Dacă de partea cu Sarmizegetusa Regia, oficialii s-au preocupat, nu la fel stau lucrurile pentru drumul ce trece prin Boşorod. La o răscruce, un indicator anunţă accesul spre aceste importante vestigii istorice, dar şi el este mâncat de rugină, chiar dacă este principala poartă de intrare spre cetatea dacică de la Piatra Roşie. Până la urmă, însă, nu este de mirare, dacă ţinem cont de faptul că până şi placa informativă de la marginea comunei Boşorod, despre monumentele aflate sub patronajul UNESCO, nu este într-o stare mult mai bună.

Există o companie pentru promovarea turismului
Paradoxal, în judeţ, există o companie creată special pentru promovarea turismului hunedorean, care funcţionează sub patronajul Consiliului Judeţean. Din păcate, deşi are o bogată activitate, Compania Judeţeană de Turism se ocupă mai mult de „căi bătătorite”, adică de lucru „safe”, cum ar spune englezii. De exemplu, în perioada februarie – decembrie 2011, se derulează proiectul „Hunedoara – o experienţă unică”, ce are drept ţintă „atragerea turiştilor din ţară şi din străinătate, în scopul descoperirii obiectivelor turistice, a obiceiurilor şi tradiţiilor, a locurilor ancestrale şi a oamenilor din judeţul Hunedoara”. Cei de la Compania de turism spun că în cadrul acestui program, „se vor concepe şi realiza mai multe variante de trasee tematice”, cum ar fi Hunedoara – natură şi aventură; Hunedoara – tărâm de legendă; Hunedoara – inima dacilor, inima românilor; Hunedoara – pelerinaj la vechi biserici. Aici s-ar putea înscrie şi zonele menţionate de noi, dar, din păcate, din semnalele de până acum, ele vor rămâne în continuare necunoscute pentru turiştii iubitori de aventură, care nu au parte de un „ghid”, care să le indice drumurile corecte.
De precizat că am făcut această paralelă nu pentru că zonele promovate de Compania Judeţeană de turism nu ar fi importante, ci doar pentru a  reliefa că în judeţul Hunedoara, sunt mult mai multe potenţiale obiective turistice, rămase într-un nemeritat con de umbră, ce ar putea fi puse în valoare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura