ActualitateFlashPolitica si administratie

Tupeu de tupeu! Funcționarii de la Pensii și de la celebra AJPIS protestează că îi desființează

Sorina Popa

S-au trezit bugetarii că sunt nemul­țu­miți. Ba că de ce se taie posturile libere, ba că de ce se reduc posturile de conducere. O nesimțire mare. Faceți-vă voi datoria la locul de muncă și atunci va fi bine. Că noi, cei care lucrăm în sistemul privat nu avem timp de greve.

Zvonuri că se desființează instituția
Ieri, cei de la Casa de Pensii Hunedoara, dar și cei de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara au protestat, spontan.
Salariații de la Casa de Pensii au întrerupt lucrul, că doar au timp și au ieșit în fața sediilor din Deva și Petroșani, protestând din cauză că au auzit că se va desființa sau se va comasa instituția. Iată o parte dintre solicitările acestor salariați:
„Fără discriminări față de instituții din alte ministere – privind salarizarea și condițiile de muncă.
Negocieri reale și proiectul privind noua lege a salarizării LA VEDERE.
Menținerea locurilor de muncă și angajări pe locurile vacante”.

Fără defăimare!
Și funcționarii Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Hunedoara au pro­testat câteva zeci de minute ieri. De fapt, în mai multe județe din țară s-a inițiat acest tip de manifestare de protest din cauza inten­țiilor anunțate de guvernanți de a desființa instituția sau a o comasa cu altele. Această acțiune reprezintă o manifestare a te­me­rilor angajaților cu privire la impactul acestei măsuri asupra sistemului de plăți, asistență și inspecție socială. Angajații reclamă faptul că au concedii neefectuate și ore supli­men­tare acumulate și neplătite. Și, una dintre solicitări se referă la „încetarea defăimării activității și existenței AJPIS-urilor în fața opiniei publice și furnizarea unei informări adecvate cu privire la toate activitățile insti­tu­țiilor subordonate Ministerului Muncii”.
Nu se știe cine-i defăimează pe acești an­gajați, ar trebui să-și facă datoria și să-și asume responsabilitățile cerute. Sau, pot să demisioneze.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura